
SĂRBĂTOARE NAȚIONALĂ: ZIUA OCROTITORULUI ROMÂNILOR
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 ca ziua Sfântului Apostol Andrei, Cel dintâi chemat la mântuire, să fie însemnată în calendarul bisericesc pe data de 30 Noiembrie, în fiecare an, cu cruce roșie, ca o sărbătoare împărătească.
În anul 1997, Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat drept „Ocrotitorul României”.
Cu ocazia acestei mari sărbători creștine și naționale urez tuturor Andreilor și Andreelor, începând chiar cu soția mea, dar și tuturor Românilor din Țară și de Pretutindeni, să fie ocrotiți oricând și oriunde de Sfântul Apostol Andrei și să meargă demni pe calea mântuirii personale și a Neamului nostru românesc!
CINE A FOST SFÂNTUL ANDREI ?
Andrei este unul dintre primii apostoli ai lui Isus Hristos și a fost martor la multe dintre minunile făcute de fiul lui Dumnezeu pe pământ. Andrei fost de față chiar și la botezul lui Isus în apele Iordanului, când Ioan Botezătorul a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.
Sfântul Andrei l-a urmat mai întâi pe Ioan Botezătorul, dar mai târziu a mers pe urmele lui Isus, și împreună cu fratele său Petru au devenit printre primii apostoli. Cei doi erau fiii lui Iona, un pescar sărac din Galileea, și la fel ca tatăl lor și ei erau pescari.Isus le-a spus ”veniți cu mine și vă voi face pescari de oameni”. Cei doi au lăsat imediat năvoadele și l-au urmat pe Isus și de atunci au fost martorii minunilor făcute de acesta pe pământ. Au suferit nespus atunci când au fost nevoiți să vadă la ce chinuri a fost supus Isus și s-au bucurat atunci când acesta a înviat din morți.
Sfântul Andrei, călăuzit de Marele Lup Alb pe teritoriul Dobrogei
Andrei a fost trimis să propovăduiască cuvântul Domnului în Asia Mică, apoi a venit pe tărâmul lupilor, la nord de Dunăre, în Dobrogea zilelor noastre. Dacii aveau pe stindardele lor lupul, iar Sfântul Andrei se pare că a fost însoțit pe toată perioada cât a poposit în Dobrogea de Marele Lup Alb, care îi însoțea pe daci și în războaie, și care se pare că a fost pe câmpul de luptă și la căderea Sarmisegetusei.Există specialiști care cred că după creștinarea teritoriului de la nordul Dunării și asimiliarea credințelor și practicilor creștine, sărbătoarea Sfântului Andrei a luat locul sărbătorii unei presupuse divinități dacice, Sântandrei, personificare a lupului.
În anii ’20, un avocat pe nume Jean Dinu culegea legende despre Sfântul Andrei, în satul Ion Corvin (jud. Constanța), în apropierea căruia se află peștera în care se spunea că a poposit apostolul. Legenda spune că Sfântul Apostol Andrei i-a creștinat pe strămoșii lui Zamolxe în cele nouă izvoare din vecinătatea peșterii. O baladă dobrogeană amintește că însuși Decebal, urmașul regelui Duras, ar fi venit la peștera Sfântului Andrei, la fel și Traian:”La schitul din tei, / Crucea lui Andrei, / Cine că-mi venea, / Și descăleca?/ Venea Decebal, / Călăre pe-un cal, / Sfinții că-mi găsea, / Cu ei că-mi vorbea, / Dar nu se-nchina/ Nici cruce-și făcea. / La schitul din tei, / Crucea lui Andrei, / Traian că venea, / La slujbă ședea, / Slujbă ascultă, / Și îngenunchea, / și nu se-nchina…/ Pe murg călărea, / Și calea-și lua, / La cetatea lui, / A Trofeului…”
În credința populară, în Noaptea Sfântului Andrei, lupii încep să vorbească graiul oamenilor, iar sălbăticiunile spun lucruri îngrozitoare. Dacă omul aude lupul vorbind, pe loc își pierde mințile, potrivit tradițiilor venite din negura timpului, de când Sfântul Andrei umbla pe teritoriul României de azi.
NEMO EST – Nu este nimeni aici
Împreună cu soția mea Andreea și Teodor, fiul nostru, am căutat în Țara noastră locurile pe unde a trecut Cel dintâi chemat Apostol, Încreștinătorul și Ocrotitorul Neamului nostru.În județul Constanța, am mers pe urmele Sfântului în comuna Ion Corvin, județul Constanța, și ne-am închinat în Peștera care păstrează și acum însemnele creștinismului originar, din vremea Apostolului Andrei.Și mai demult, dar și de mai multe ori am vizitat Peștera din comuna Nămăiești, județul Argeș, la nord de Câmpulung Muscel, unde se află o biserică rupestră, în peștera în care Sfântul Apostol Andrei a coborât și, negăsind pe nimeni înăuntru, a exclamat: „Nemo est”, adică nu este nimeni aici, locul rămânând botezat Nămăiești până astăzi.În această Biserică se află Icoana Sfintei Fecioare Maria, una dintre puținele picturi originale ale Maicii Domnului, pictate de Sf. Apostol Luca, și care se mai păstrează în Lume.
Cu ale lor rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi, robii Tăi !
Dep. Ringo Dămureanu