Un interviu publicat și in ediția tipărită a ziarului din luna octombrie.
Bună ziua și bine v-am găsit, doamna avocat Uzuna! În primul rând, vă mulțumesc pentru că ați acceptat invitația mea de a sta la taifas precum odinioară românii pe prispa casei când timpul curgea parcă altfel decât azi.
Bună ziua, eu vă mulțumesc pentru că mi-ați făcut această onoare. Apreciez răgazul, disponibilititatea și atenția pe care cu generozitate mi-o oferiți.
Permiteți-mi, vă rog, să începem cu o întrebare directă: cine sunteți, doamna avocat Uzuna și ce aspirații aveți?
Îmi place să cred că sunt un om bun cu imperfecțiunile sale care de peste 17 ani face parte din breasla avocaților: mai întâi, la București și apoi, aici la Madrid. Un om normal ca toți oamenii cu o viziune simplă asupra vieții: totul se reduce la ce este esențial, chiar dacă uneori se mai întamplă să mă mai risipesc în activitați superflue. Aspirații? Să fiu mai ințeleaptă, uneori.
Acum trăiți în Capitala Spaniei, ce inseamnă România pentru Dumneavoastră? Unde este acasă?
Cu toții avem o singură patrie, țara în care ne-am născut, în care am crescut, în care ne-am format. Acasă pentru mine este pe de o parte, la mama la Constanța, iar pe de altă parte, aici la Madrid unde locuiesc cu soțul meu.
Când gândul inimii vă duce la România ce vă place și ce vă dezamăgește?
Ce întrebare grea: ador natura României și mi se rupe sufletul când văd cât de puțin este ea prețuită… cum de multe ori este distrusă, iar oamenii asistă pasivi de cele mai multe ori la acest fenomen infracțional. Ca să nu spun cu câtă ușurință lasă gunoaiele în urma lor: fie că vorbim de munte, de podiș, de câmpie, de deltă sau de mare.
Știu că sunteți aromâncă, vă considerați diferită din acest punct de vedere?
Sunt românca și aromânca în același timp. Am văzut la bunicii, la părinții, la unchii și mătușile mele că România era/este patria sufletului lor și o slujeau cu un devotament și cu o loialitate incredibile. Cuvântul și exemplul lor au fost baza sentimentelor de educație, a patriotismului, precum și caracterului dobândit acasă.
De aceea, ați ales să fiți avocat?
Ca să fiu sinceră, trebuie să recunosc faptul că o mare influența a avut-o mama mea care a fost un excepțional magistrat de carieră al României. Am crescut în casă cu dreptul ca să spun așa. Însă, eu am optat pentru avocatură, deoarece am asimilat-o la acel moment cu libertatea. Avocatura este în sine o mare școală, mai ales în prima parte a vieții profesionale. Pe de o parte, cunoști oameni în situații dureros de complicate, care au nevoie de toată forța dreptului ca să iasa din impasul în care se află; pe de altă parte, înveți să nu iei în nume personal ușile ce ți se trântesc în față cu cinism de către unii funcționari publici… știți foarte bine la ce mă refer: această antiteză între suferința umană și indiferența crasă te face să reevaluezi ce este cu adevărat important, ce merită timpul tău și, mai ales, că mai presus de toate rămane omul cu nevoile sale. Cine știe, poate dacă aș fi rămas în țară, după vârsta de 45 ani, aș fi luat în considerare să fiu judecător.
Să înțeleg că de mică ați știut că veți fi avocat?
Da și nu. Un răspuns rabinic. Când eram mică, eram fascinată de tot ce înseamnă stele pe cer și eram convinsă că voi fi cosmonaut. Pe la 14-16 ani, am știut că vreau să fac dreptul ca să fiu avocat. Începuseră să ruleze la tv filme americane cu personaje ce interpretau avocați care câștigau procese complicate și îmi plăceau mult de tot… cu ochii minții, mă vedeam și pe mine făcând asta. Se poate spune că aceste filme și seriale americane & europene m-au ajutat să identific primul meu obiectiv profesional.
Avocatul cui sunteți? Aveți un anumit tip de client pentru care câștigați dumneavoastră procese?
Nu m-am gândit niciodată că trebuie să aibă un anumit profil clientul meu. Având în vedere că sunt specializată în drept civil, drept comercial, dreptul familiei, drept internațional privat, am colaborat/colaborez atât cu persoane fizice, cât și cu persoane juridice. Ce pot afirma este că nu preiau o cauză decât dacă după studiul aprofundat al documentelor supuse atenției mele, știu că am dovezi suficiente ca să obțin un rezultat pozitiv pentru clientul cabinetului. Pe scurt: nu preiau cazuri care în urma evaluării avocatului nu prezintă șanse de succes
În afară de drept, ce altă pasiune aveți? Am văzut în biblioteca dumneavoastră foarte multe albume de artă.
Da, așa este. Arta ocupă un loc central în „dieta” sufletului meu: Brâncuși, Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Adrian Ghenie sau Velazquez, Goya, El Greco, Monet, Courbet, Braque, Fra Angelico, Leonardo da Vinci, Veronese, Tiziano, Caravaggio, Sofonisba Anguisola…ca să îi enumăr doar pe cei care îmi vin primii acum în minte, îmi sunt un real izvor de inspirație și de creativitate. De asemenea, arta niponă este specială pentru mine. De altfel, unul dintre visele mele este, ca la bătrânețe să am în curte o casă de ceai tradițional japoneză din lemn unde să contemplu în liniște împreună cu soțul priveliștea din fața ochilor, grădina îngrijită de noi ca un tablou natural viu.
Poetic, am spune, nu-i așa, doamna avocat? În încheiere, ce mesaj ați adresa românilor oriunde s-ar afla ei?
Da, poetic de sincer. Din inimă, le-aș aminti românilor că doar prin educație și solidaritate un popor are șansa unui viitor decent și demn. Să fim europeni și patrioți în același timp, pentru că aceste două concepte nu se exclud reciproc; dimpotrivă, se susțin unul pe celalalt cu puțină inteligență.
A consemnat Giani-Mircea Florescu
Puteți citi interviul și in formatul online al ediției tipărite:
Ziarul românilor din Andalucía 