Vizualizarea este folosită de oameni de succes din toate domeniile. Sportivii de talie mondială sunt cei care înțeleg cel mai bine că succesul este un joc al minții. De aceea, cei mai mulți dintre ei utilizează tehnici de vizualizare pentru a excela în ceea ce fac.

Actul de vizualizare, înseamnă să creezi imagini mentale ideilor, evenimentelor, circumstanțelor și obiectivelor, sporindu-ți astfel șansele să le transpui în realitate. Cel ce vizualizează “vede” clar și distinct rezulatele pe care le va obține dacă își va urmări perseverent obiectivele.  Atunci când surprinzi clar imaginea ta în perspectiva obiectivelor împlinite, aceasta îți stimulează dorința, îți inspiră creativitatea  în planificarea pașilor de acțiune și mărește considerabil motivația de a trece la fapte. În majoritatea situațiilor, simțul văzului  îți dă cunoștințe mult mai precise decât orice alt simț. Acest adevăr se reflectă în faptul că noi în mod obișnuit gândim în imagini; cu alte cuvinte noi vizualizăm.

Prin exercercițiu constant putem dezvolta această capacitate de a vizualiza și să o transformăm într-un obicei puternic care să ne îmbunătățească calitatea vieții și care să ne susțină în îndeplinirea obiectivelor. Vizualizarea impactează fiecare etapa a îndeplinirii unui obiectiv, deoarece îl aduce în centru atenției astfel încât să intreprindem doar acțiunile  care ne conduc în direcția corectă.

Beneficiile  dezvoltării și folosirii capacității de a vizualiza sunt multe, însă las mai jos câteva exemple:

  • Vizualizarea te ajută  să-ți concentrezi atenția asupra obiectivelor tale,
  • Vizualizarea mărește dorința de a acționa spre îndeplinirea obiectivelor tale;
  • Vizualizarea intensifică angajamentele față de tine și față de persoanele din jur;
  • Vizualizarea dezvoltă concentrarea;
  • Vizualizarea elimină stresul;
  • Vizualizarea alimentează motivația.

 Există un mare adevăr în proverbul “Crezi numai ceea ce vezi” deoarece atunci când ne  stabilim  obiective și exersăm arta vizualizării pentru a ne imagina deja în posesia acestor obiective, dezvoltăm o credință aproape miraculoasă în noi înșine și în capacitatea noatră de a reuși.

Paul J. Meyer, pionier al industriei de dezvoltare personală  spunea : “Orice îți imaginezi ca fiind real, îți dorești cu ardoare, în care crezi sincer și asupra căruia acționezi cu entuziasm trebuie inevitabil să devină realitate.”

Camelia Potârniche-Partener LMI România

www.linkedin.com/in/potarniche-camelia-5b249148