Daniela Gumann, scriitoare, jurnalistă, antreprenor, s-a născut la 7 august 1970 în satul Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, judetul Vaslui, fiind fiica lui Eugen și a Georgetei Vebert. A urmat cursurile școlii primare, gimnaziale și liceale la Iași unde mama sa, Georgeta Harnagea, fiica lui Gheorghe și a Eleonorei Harnagea din satul Grumezoaia, rămasă văduvă, i-a vegheat fiecare clipă cu iubire și multe sacrificii. În anul 2008 a devenit licențiată a Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității „Danubius” Galați, iar în 2010 a obținut specializarea postuniversitară în „Tehnici și practici în Asistență Socială” la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București. Din octombrie 2017 este masterandă în Afaceri și Economie Internațională la Universitatea „Danubius” din Galați. În anul 1997 a plecat în Israel, unde a muncit în domeniul asistenței sociale pentru a-și îndeplini visul de-a avea o viață liberă și prosperă. Aici s-a confruntat cu singurătatea, dorul de mamă, cu epuizarea fizică și psihică, cu umilința și cu adevăratele pericole generate de conflictele armate din zonă. Astfel, a devenit un om puternic, curajos, care a învățat să-și ia soarta în propriile mâini. Destinul a condus-o apoi în Germania și în Austria, la Salzburg, unde și-a stabilit domiciliul alături de soț, inginerul Constantin Gumann, și unde a continuat să studieze și să se specializeze în formarea și dezvoltarea competențelor profesionale în domeniul psihoterapiei psihanalitice. Daniela Gumann, împreună cu soțul său Constantin Gumann, inginer electronist, artist plastic în metal, scriitor, un distins intelectual român, o familie provenită din Iași, Romania, s-a impus prin seriozitate, demnitate, inteligență și prestanță, prin preocupările care i-au adus în lumina cunoașterii și aprecierii în străinătate. Daniela Gumann s-a integrat și s-a adaptat foarte bine în mediul austriac. Alături de soț, manageriază o firmă în domeniul asistenței sociale „D&C Gumann”, care și-a consolidat o imagine publică bună în piața de profil. Astfel că Daniela Gumann a fost aleasă de Camera de Comerț din Austria purtător de cuvânt pentru 31 de agenții din branșă reprezentând la Viena întreg landul Salzburg și apoi a devenit vicepreședinte în același departament. Bunăvoința, pasiunea pentru reprezentativitate, talentul creativ au condus spre lansarea și impunerea în viața culturală austriacă unde sunt percepuți ca adevărați „aristocrați români”. Prin iubirea de patria natală și respectul față de patria adoptivă, prin comportament și atitudine, demnitate și generozitate, Daniela Gumann și Constantin Gumann au pătruns în lumea literaturii române. Daniela Gumann a publicat deja 16 volume din genuri diferite: poezie – În miez de noapte, Ecoul stelelor, Picături de suflet și Florile cireșului tânăr; proză – Îngrijitoarea, Crăciunul care mi-a schimbat viața; memorii istorice – Șoimii Cruciadei Libertații, Israel, am scăpat și de data aceasta și Conflictul arabo-israelian. De asemenea, Daniela Gumann este autoarea mai multor cărți (texte de specialitate): Limba germană – Clar și la obiect, Îngrijirea la domiciliu în Austria-Drepturi și obligații, Suport de curs – Îngrijirea la domiciliu, Migrația românilor în Austria (studiu de cercetare, prezentat la Conferința Internațională ,,Integrarea Europeană – Realități și Perspective”, Universitatea „Danubius” Galați, România, 19 mai 2017). „Poezia Danielei Gumann este străbătută, de la un capăt la altul, de dorul nostru ancestral care poate fi: dorul de țară, de frați, de surori, dorul de părinți și prieteni și de tot ce-i românesc în această lume”, a afirmat poetul Coriolan Păunescu.

„Prozatoarea Daniela Gumann face parte din acea categorie de scriitori care au harul cuvântului, setea de a comunica, (…) de a-i învăța pe alții.” (Ștefan Dumitrescu-scriitor).  „Daniela Gumann scrie cu patimă. Trăiește cu patimă. Muncește cu patimă. Iubește cu patimă.” (prof. Floare Rantea Cândea). Daniela Gumann este o iubitoare de oameni, de literatură. Astfel a reușit să construiască punți între românii din diaspora care visează, gândesc, vorbesc și scriu românește fondând „Asociația Scriitorilor Români din Austria’’, al cărei președinte este și în cadrul căreia editează revista „Condeierul diasporei”. Românca Daniela Gumann care a cunoscut copilăria pe plaiurile vasluiene din ținutul Grumezoaiei și al familiei domnitoare Cantemir, care iubește cu patimă frumosul românesc și care suferă pentru suferința românilor și a României, este un adevărat ambasador care promovează cultura românească în Europa și care luptă pentru consolidarea sentimentului identității culturale naționale a tuturor românilor, indiferent de locul în care se află. Pentru talent, devotament, generozitate, eleganță, demnitate și sacrificii, Daniela Gumann a fost răsplătită cu numeroase premii și distincții și a fost aleasă membră în: Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Societatea Scriitorilor „Costache Negri” Galați, în Asociația „Universul Prieteniei” Iași și Asociația pentru Civilizația Ortodoxă din România (A.S.C.I.O.R). Daniela Gumann este o româncă puternică, demnă și generoasă pentru care fericirea nu înseamnă „să ai”, ci „pentru mine înseamnă să fii” (Crăciunul care mi-a schimbat viața), care nu poate să fie altfel decât generoasă, „eu simt că-mi face bine să ajut”, (Daniela Gumann – O viață într-o jumătate de veac scrisă de Floare Rantea Cândea și Carina Baba) și care reprezintă cu onoare România în străinătate.

  Bibliotecar Tasica BITA,

 Biblioteca Comunală Dimitrie Cantemir