Valeru Ciurea

În ziua de 24 iunie românii sărbătoresc și cinstesc Sânzienele, cunoscute şi sub numele de Frumoasele, Zânele sau Drăgaicele. Legendele spun că Sânzienele sunt fete foarte frumoase care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Credinţa populară spune că în noaptea de Sânziene, 23 spre 24 iunie, cerurile se deschid iar Sânzienele încep să danseze. Ele se prind în horă şi conferă florilor întrebuinţări mirifice. Se spune că noaptea de Sânziene este una magică, în care orice minune este posibilă iar ziua de Sânziene este o sărbătoare a soarelui şi a dragostei. Poate că şi Sărbătoarea iilor de la Cezieni s-a născut într-o astfel de zi, a soarelui, a dragostei şi a minunilor împlinite.

Lăzile de zestre ale Cezienilor

La Cezieni, în oricare dintre satele aparţinătoare, găseşti şi astăzi lăzi de zestre pline cu cămăşile tradiţionale, iile, lucrate de femeile şi fetele de demult nu numai pentru portul de zi cu zi cât mai ales pentru sărbători. Toată îmbrăcămintea se lucra în casă. Fetele mari îşi lucrau pe ascuns iile cu cusături şi alesături, ca să fie cât mai deosebite şi mai frumoase, în aşa fel încât celelalte să nu fure modelul, iar marţi după Paşti, ia sau costumul fetei să fie cele mai frumoase dintre toate iile şi costumele fetelor din sat. Conform unor reguli nescrise, doar suratele care erau tovarăşe de joacă şi de fetit puteau face două ii la fel.

Nu mult după începutul de secol XX, pe la anii 1920, la Cezieni era obiceiul ca marţi după Paşti fetele mari să iasă la horă îmbrăcate în costume şi ii noi, cusute de ele. Fata care avea cel mai frumos costum era scoasă în mijlocul horei şi primea un premiu, fie în bani, fie în materiale pentru a coase sau ţese alte ii. Comisia de premiere era alcătuită din Principesa Brâncoveanu – iniţiatoarea acestui obicei -, un preot, un învăţător sau învăţătoare şi câteva femei pricepute şi renumite în cusături. Cele mai vechi informații spun că în anul 1928, Maria St. Ghican a luat premiul l, în valoare de 300 lei, Anica Pârcălabu premiul al ll-lea şi 200 lei iar Dina Toma Riza, premiul al lll-lea şi 100 lei. Şi premiul şi banii contau, dar cel mai mult conta mândria de a fi avut cel mai frumos costum dintre toate fetele satului.

Sărbătoarea iilor

Obiceiul de a onora şi premia iile lucrate la Cezieni a fost iniţiat în jurul anului 1920 de soţia lui Dumitru Cezianu şi apoi de Principesa Brâncoveanu care, în fiecare an, participau marţi după Paşti la hora satului şi, împreună cu învăţătoarele din sat, cu preotesa, toate îmbrăcate în costume populare, premiau fetele care se prindeau în horă şi aveau cele mai frumoase ii cusute.

În perioada care a trecut până în anul 1968, când s-a desfiinţat Raionul Caracal, perioadă în care comuna a fost sub teroarea vechilor colectivişti, cele două conace boiereşti au fost distruse, oamenii au suferit bătăi şi umiliri, fiind forţaţi să se înscrie în Gospodăriile Agricole Colective. Satul a sărăcit iar obiceiurile şi tradiţiile au fost aproape uitate. Era chiar ordin pe linie de partid să dispară aceste tradiţii şi obiceiuri.

Riscând opresiunile timpului, determinate de ura împotriva boierilor şi intelectualilor, pe data de 12 aprilie 1974, un grup de cetăţeni, în frunte cu noul preşedinte al Cooperativei Agricole de Producţie Cezieni, inginerul Tudor Dănacu, agronom de profesie, care ceruse să vină în comuna lui în urma Reformei Administrative din 1968, au hotărât să se întoarcă la vechile tradiţii şi obiceiuri pe care le-au moştenit de la străbuni.

Hora satului, obiceiuri şi îndelniciri uitate, preocuparea femeilor de a ţese şi coase cămăşi cu altiţă, de a păstra tradiţiile locale, au revenit în viata satului. Din 12 aprilie 1974, dată la care s-a reluat la Cezieni „Sărbătoarea iilor”, aceasta s-a sărbătorit în fiecare an, dar în date diferite. Tot în anul 1974 s-a înfinţat în cadrul Cooperativei Agricole de Producţie Cezieni o clasă de cusături populare, la care îndrumător a fost Antonina Ghican. Clasa a fost preluată mai târziu de Şcoala Populară de Arte şi Meserii Slatina unde a funcţionat mai mulţi ani, după care s-a desfiinţat, după care s-a reînfiinţat în anul 2001, odată cu  înființarea Centrului Cultural Oltul la conducerea căruia fusese numit Zefir Berzovis Ghencea (Visi). De atunci, instructor al clasei externe de cusături și țesături populare este Olguţa Alexandrina Filip, creatoarea populară care cunoaște în profunzime tot ce ține de arta cusăturilor și țesăturilor specifice zonei Romanaților.

„Sărbătoarea iilor” s-a desfăşurat neîntrerupt până în anul 1989 când s-a întrerupt pentru alți zece ani, fiind reluată din anul 2001 de primarul nou ales al comunei, profesorul Dănuţ Guşatu.

Prof. Dănuț Gușatu

Începând cu anul 1975, prin ia tradiţională, locuitorii Cezienilor  s-au racordat la o istorie care, prin semnele cusute pe ii, îi conducea până la începuturile lumii. Se relua astfel Sărbătoarea Iilor de la Cezieni, moment din care ia şi-a recăpătat locul binemeritat la toate sărbătorile de suflet ale locuitorilor din Cezieni, până la marea tulburare socială şi schimbare de regim politic din 1989.

De la ediţia din anul 1975 şi până astăzi, la toate edițiile Sărbătorii iilor, preşedinte al juriului a fost doamna Rada llie, muzeograf în cadrul Secţiei de Etnografie a Muzeului Judeţean Olt.

„Sărbătoarea iilor” este, probabil, probabil unicat în România şi în lume. Este mai mult decât o zi a comunei când se întorc acasă toţi fiii satului: este un regal de frumuseţe, culoare şi veselie. „La Cezieni, ia este regină” – spune Dănuț Gușatu, și este mândru că a reușit, de-a lungul acestor ani, să țină treaz interesul pentru coaserea iilor prin concursul iilor care are loc în fiecare an în apropierea sărbătorii de Sânziene. La fel ca și în trecut, nu neapărat sumele oferite ca premii pentru cele mai frumoase ii – fie ele ii vechi, din lada de zestre, fie ii noi, cusute în anul scurs de la ultimul concurs – cât mai ales mândria și dorința de a avea cea mai frumoasă ie, cu cel mai interesant și mai bogat model, ales fie dintre sutele de modele din zonă fie creat de mintea și mâinile femeii sau fetei care o coase. Când începeau să lucreze o ie, părinții fetelor se sfătuiau ce model să facă, să fie ceva care nu fusese lucrat de nimeni în sat însă niciodată nu dezvăluiau ce model aleseseră pentru ele sau pentru fetele lor. „Erau ii lucrate noaptea și ii lucrate ziua. Cele de zi erau cele care se puteau arăta și celorlalte, fără teama că ar putea fi furat modelul însă cele lucrate noaptea erau cele deosebite și care nu erau văzute decât la prima mare sărbătoare locală, fie ea religioasă fie la hora satului.”[1]

„Sărbătoarea iilor” de la Cezieni, desfășurată în fiecare an în preajma zilei de Sânziene este, probabil, unicat în România şi în lume. Este mai mult decât o zi a comunei când se întorc acasă toţi fiii satului: este un regal de frumuseţe, culoare şi veselie. Sute de ii îmbrăcate de femei şi fete concurează pentru a fi premiate. Se acordă premii pentru cele mai frumoase cămăşi cusute în acel an sau cele mai vechi, scoase din lăzile de zestre ale bătrânelor comunei. Cezieniul este ţinutul iilor şi al căluşului, un loc frumos, cu oameni harnici, cu folclor, artă populară, tradiţii şi meşteşuguri autentice, păstrate cu sfințenie de fetele și femeile locului. Sunt treizeci și opt de ani de când la Cezieni a fost reluată această sărbătoare a iilor, a tradiționalei hore în care se prind cele mai frumoase ii cusute și purtate de femei și fete. În această horă, de-a lungul timpului, de la Principesa Brâncoveanu încoace, au stat alături bogați și săraci, uniți de frumusețea cămășilor tradiționale și de dragostea pentru portul popular. Aici, la Cezieni, ia a mai avut meritul de a dezvolta gustul pentru frumos și trainic, dar și acela de a dezvolta la tineri dorința de a prelua din lăzile de zestre ale părinților, bunicilor și străbunicilor tot ce au avut ei mai important: portul popular cel fără de preț și fără de moarte. Motivele de pe iile din lăzile de zestre au fost copiate, multiplicate, îmbogățite astfel încât astăzi, la Cezieni, se poate vorbi despre o ladă de zestre mare cât o comună. Cei care le-au preluat și le duc mai departe nu s-au abătul însă nici de la croi, nici de la dispunerea ornamentelor specifice zonei Romanați, cea mai frumoasă zonă etnografică din Oltenia după cum spun specialiștii. Aici se găsesc zăvelci și vâlnice deosebit de greu de executat, aici se găsesc minunate ii cu care fetele și femeile se împodobesc în zilele de sărbătoare și nu numai. Iile de Romanați, în special cele din Cezieni, Corlătești și Bondrea sunt adevărate opere de artă care astăzi nu se mai fac la nivelul artistic al celor lucrate pe timpuri, în condiții care acum ni se par improprii, la lumina lumânărilor sau a lămpilor cu gaz. Oricum ar fi ele, iile de ieri și de azi din Romanați rămân ambasadorii României peste tot în lume.

Zeci de femei din satele comunei Cezieni duc mai departe tradiţia de sute de ani a locului. O fac din dragoste pentru ii şi cusutul lor. Cusăturile fine, realizate iarna, la gura sobei sau vara în timpul când nu se lucrează la câmp, au trecut de mult graniţele ţării fiind îmbrăcate de femei din Europa sau de peste ocean.

La Cezieni, oamenii vorbesc despre iile lor ca despre copii sau despre nepoți. Și vorbesc cu ele așa cum o fac de sute de ani, în timp ce scriu cu acul, cu ața și cu sufletul, povestea nemuritoare a acestor ii. Sau, poate chiar povestea lor, a sentimentelor și trăirilor transpuse acum în culori pe pânza de casă. Și a amintirilor. A fericirilor și nefericirilor. Un cod ce poate fi descifrat și în această cheie. Viețile femeilor de aici și ale atâtor altor generații ale neamului lor sunt înscrise astfel într-o alt fel de carte de căpătâi a neamului. O carte scrisă cu acul și ața, uneori încifrat, alteori la liberă citire.

Se spune că fiecare fată sau femeie care coase o ie face asta pe ascuns, să nu o vadă celelalte și să-i fure modelul. Sau, poate, fata sau femeia se ascund doar pentru a nu le fi citite gândurile până când acestea nu sunt scrise în culoare și model pe pânza imaculată ca sufletul pur al celei care creează.

Olguța Alexandrina Filip, o viață între ac și ață

Cea care știe poate cel mai bine rostul și tainele scrisului cu acul și ața dar și a cititului celor scrise în felul acesta este Olguța Alexandrina Filip, meșterul popular de la Cezieni care a străbătut Europa uimind-o cu iile cusute de ea sau cu costumele aflate în minunata colecție pe care o are expusă publicului acasă, la Corlătești, pe strada Valea Anuței la numărul 3 unde își are și atelierul.

Olguța Alexandrina Filip

Am fost cu Olguța Alexandrina Filip și cu ceilalți meșteri populari ai Oltului, în multe tabere de creație meșteșugărească, la expoziții fel de fel, prin țară și prin mari orașe și capitale europene. În lungile deplasări prin țară sau peste hotarele acesteia, am stat de vorbă îndelung cu Olguța Alexandrina Filip. Am cunoscut și meșterul dar și omul care este Olguța. Cu bucuria și pasiunea ei de a face și a promova frumusețea artei țărănești a cusutului și țesutului. Cu bucuria ei de a dărui către „fetele mele” (cum le spune Olguța elevelor-ucenice ale sale) toate tainele acestui meșteșug care i-a transformat în fapt împlinit niște visuri nevisate. Cu tristețile ei profunde pornite din unele neîmpliniri sau neajunsuri inerente într-o viață de om pusă în slujba culturii tradiționale, aducătoare mai mult de satisfacții sufletești decât de venituri, care sunt mici și sporadice.

Ca orice om cu suflet nobil, și Olguța Alexandrina Filip suferă atunci când nu sunt apreciate eforturile pe care le fac ei, truditorii acestui tărâm al muncilor necuantificabile orar sau financiar. Asprimea vieții însă a călit-o așa că niciodată o lacrimă de-a sa nu a fost văzută de ceilalți, chiar dacă aceștia îi erau apropiați.

Olguța Alexandrina Filip are cel mai mobil atelier posibil dintre toți meșterii artelor tradiționale: un ac, câteva ațe și o pânză. Acum are nevoie, uneori, de două perechi de ochelari, puse una peste alta, pentru a realiza anumite modele pe minunatele ii pe care le lucrează și care reprezintă zona etnofolclorică a Romanațiului, acum parte a județului Olt.

Județul Romanați se află în partea sud-vestică a României Mari, în sud-estul regiunii Oltenia și se învecina cu județul Dolj la vest, cu județul Vâlcea la nord, cu județele Olt și Teleorman la est iar la sud cu Bulgaria. Romanațiul, judeţ „… cu vechi şi adânci rădăcini în pământul nostru românesc, poate singurul care prin denumirea sa aminteşte de originea noastră”, a fost desființat odată cu reforma administrativă din 6 septembrie 1950.[2]

Olguța Alexandrina Filip Filip este liantul femeilor și fetelor care lucrează ii pe tot cuprinsul Cezienilor. Mai toate vin și se sfătuiesc cu ea asupra modelelor, asupra croiului, asupra culorilor folosite. Festivalul Național „Sărbătoarea iilor” de la Cezieni se desfășoară și crește an de an și datorită implicării ei.

O colecție etnografică bogată cât o carte de istorie

Olguţa Filip şi-a dorit un muzeu al culturii populare la Cezieni pentru că ştie ce zestre extraordinară are această comună şi, după ce a colindat Europa în lung şi în lat mulţumită meşteşugului său şi colecţiei sale, ştie că o comună cum este Cezieniul, cu o istorie atât de bogată dar şi cu capacitatea fetelor şi femeilor din localitate de a coase ii de o frumuseţe extraordinară poate fi oricând inclusă într-un traseu cultural-turistic nu numai naţional ci si internaţional.

Provenind dintr-o familie în care se cuseau cămăși tradiționale a înțeles în timp că această artă nu numai că nu trebuie să dispară ci și că ea trebuie păstrată și arătată lumii întregi, ca fiind reprezentativă pentru oamenii Romanațiului în general și al Cezienilor în mod special.

Prin forțe proprii, cu eforturi financiare importante, Olguța Alexandrina Filip și-a amenajat acasă un spațiu muzeal pentru ca oamenii interesați de cusăturile și țesăturile populare din zonă să le poată admira oricând, nu numai în ziua în care iile se prind în horă la Sânziene.

Olguța Alexandrina Filip deține una dintre cele mai importante colecţii private de costume populare şi cămăşi (ii) specifice Cezienilor și zonei etnografice Romanaţi: peste 300 de piese de port popular, ii, cămăşi bărbăteşti, zăvelci, vâlnice, marame, tulpane, bete pentru femei, pentru bărbaţi şi pentru copii, scoarţe, macate, cergi… În afara acestora, colecţia mai cuprinde obiecte de uz casnic si gospodăresc în care la loc de cinste se află lăzi de zestre, războiul de ţesut (funcțional), vârtelniţe, sucale, gherghef, furci de tors, răsuceli, fiare de călcat cu jar şi multe altele.

„Costumul romanaţean îți lasă impresia că este o adevărată ladă de zestre.” (Olguța Filip)

„Ia, cea mai importantă piesă a unui costum popular reprezintă pentru mine totul. Am colecționat foarte multe ii vechi dar, în mare parte, erau degradate. A trebuit să fac o muncă laborioasă de restaurare care necesită studiu, pricepere, dar și timp. Durează uneori și câteva luni să restaurezi o astfel de piesă iar când încep un astfel de demers lucrez mereu pentru că nu vreau să pierd ideea de la care am pornit. Trebuie să fiu concentrată asupra lucrului, că dacă am lăsat-o o zi sau două, reiau mai greu. Trebuie să pui mult suflet în ceea ce faci pentru că altfel ori nu iese nimic, ori iese ceva cu care nu numai că nu te poți mândri, dar poate ajunge chiar să îți fie rușine să arăți acel obiect. În acest moment, noi, cele care lucrăm manual, facem greu față modernității. Oamenii vor ceva simplu, ieftin și rapid. Ori, o ie din acestea specifice zonei și comunei noastre necesită foarte multă muncă. O ie din aceasta se lucrează în câteva luni și asta dacă ești pricepută și ai experiență. Cei care și-au luat mașini industriale au început să ne copieze modelele, nu mai spun de așa zisele ii care vin de la chinezi…

Este o luptă pentru a informa oamenii asupra diferențelor dintre manual și industrial. Până la urmă cumpărătorul se ghidează după preț. Bineînțeles că fac excepție cei care știu să vadă, să facă diferența. Noi, aici la Cezieni, avem o clasă de cusături unde îi învăț pe copii, atât pe fetițe cât și pe femeile care doresc nu numai să învețe să coasă ii dar și să deslușească artele tradiționale, obiceiurile și tradițiile autentice. Este singura noastră armă în lupta cu kisch-ul, cu cămășile contrafăcute. De aceea facem expoziții și chiar această sărbătoare a iilor careare și acest rol, de a arăta lumii diferențele între autentic și  kisch.”

––––––––––––––––––––––––––––––––

[1] Olguța Alexandrina Filip

[2] În Fondul „Prefectura județului Romanați” al Serviciului Județean al Arhivelor Statului Olt se găsesc multe informații și documente deosebit de valoroase pentru cine dorește să studieze istoria acestor locuri:

http://cautare-b.arhivelenationale.ro/cautare-b/detail.aspx?ID=270309