Nu există politici publice din partea statului român care să dovedească un interes sporit pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.

Titi Sultan, realizator TV

Diaspora românească nu trebuie nici idealizată (mai ales de către cei din diaspora), nici diabolizată (mai ales de către cei din țară). Ea reprezintă doar o altfel de Românie, asemănătoare și totuși foarte diferită.

Dar, înainte de toate, ea este, mai ales, imposibil de cuprins sub o judecată, pozitivă sau negativă. Nu există diaspora bună sau diasporă rea. Dar ea este, în marea ei majoritate, un efect al politicilor sălbatice în țara care, prin privatizări frauduloase și jafuri sistematice, a îmbogățit obscen o minoritate și a sărăcit milioane de oameni, condamnându-i pe viață la precaritate și sărăcie.

Plecarea în străinătate nu i-a făcut mai buni pe toți, mai deștepți sau mai competenți. Unii s-au profesionalizat, au învățat regulile traiului în comun din societățile occidentale, dar alții și-au exersat metehnele aduse de acasă: de la alba-neagra până la rasism, de la exploatarea credulității până la constituirea de rețele extinse de infracționalitate.

Acești oameni nu știm cine sunt și de ce se întorc. Dar ei sunt în continuare cetățeni ai unei țări care nu le-a retras drepturile legale, deși i-a deposedat uneori violent de drepturile sociale sau de șansa reușitei în țară. Ei au dreptul să se întoarcă atunci când vor și, mai ales, când nu au de ales.

Însă, exact în aceeași măsură, au obligația de a se supune regulilor pe care le impune statul român în aceste vremuri excepționale. Politici publice din partea statului român care să dovedească un interes sporit pentru comunitățile de români din afara granițelor tării nu au avut loc. Acțional, diaspora nu înseamnă numai cele câteva milioane de români plecați în străinătate ci și protecția acesteia în țară prin rude, prieteni și oameni care au același mod de gândire critică.

„Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara granițelor țării”

România a rămas la fel de neatractivă, dacă nu este și mai rău decât atunci când au plecat – pentru ei sau pentru ei și copiii lor – salarii, pensii, protecție socială, sănătate, educație, administrație publică, promovare profesională, corupție, criminalitate, etc.

Cu trecerea timpului, un număr tot mai mare de emigranți temporar prind rădăcini în țările de destinație, obțin cetățenia statului respectiv iar intenția de revenire în țară devine amintire și responsabilizarea socială a autorităților române lipsește cu desăvârșire.

Din păcate, transpunerea în practică a dispozițiilor art. 7 din Constituția României, (care se referă la românii din străinătate) „Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara granițelor țării și acționează pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identităților entice, culturale, lingvistice și religioase, cu respectarea legislației statului ai cărui cetățeni sunt”, nu a produs decât în mică parte consecințe în plan practic. Mai mult decât atât, art. 16 alin. 1 din legea fundamentală  care se referă la egalitatea în drepturi prevede că „Cetățenii sunt egali în fata legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”. Totodată, în contextul actual generat de diversele situații apărute ca urmare a pandemiei, foarte importante sunt și dispozițiile art. 25 din Constituția României privind libera circulație: „Fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară”.

Adevărul este că instituțiile statului român cu competențe în materia protecției și sprijinirii cetățenilor români din străinătate nu au reușit să ajungă la un numitor comun în a realiza o strategie coerentă și o politică eficientă de natură să realizeze un parteneriat autentic, bazat pe încredere, dialog și asumarea responsabilității comune, atât în România, cât și în străinătate.

Pe de altă parte, statul român s-a debarasat cu ușurință, chiar cu un oarecare entuziasm, de milioanele de oameni plecați, pentru că ei nu mai puneau presiune pe sistemele falimentare din țară și, în același timp, trimiteau bani acolo unde statul eșuase prin sistemele sale de protejare a celor mai săraci și mai vulnerabili.

Nesprijinirea și neaprobarea derulării unor proiecte esențiale pentru afirmarea identității naționale, a culturii și spiritualității românești, lipsa stabilirii unor oportunități pentru cei care doresc să revină acasă și să-și valorifice abilitățile dobândite în străinatate, a condus la o totală neîncredere în parteneriatul STAT – cetățean român din străinătate.

În mod evident, în apropierea alegerilor parlamentare, europarlamentare și prezidențiale, diaspora românească începe să fie curtată prin diverse modalități (promisiuni electorale ulterior neonorate), în special datorită împrejurării că ultimii ani au dovedit că voturile cetățenilor români din străinătate sunt esențiale pentru stabilirea câștigătorilor scrutinului electoral.


Românii din străinătate nu sunt doar mașini de vot

Revenind la starea de moment generată de pandemia Covid 19, așa cum marea aduce întotdeauna la mal gunoaiele aruncate, am putea spune că asistăm la „revenirea refulatului”, ca un fel de obligație a statului român de a-și asuma, acum și în acest fel, responsabilitatea și costurile pentru modul în care a înteles să-i trateze pe românii nevoiți să-și părăsească țara.

Toți oamenii aceștia care se întorc azi în țară trebuie tratați, în primul rând, drept cetățeni români și nicidecum ca niște deșeuri. E foarte posibil însă ca schimbarea aceasta de tratament să se facă acum cu costuri mai mari, inclusiv în termeni de vieți umane.

Dar sunt costuri inevitabile atunci când un stat eșuează în misiunile sale esențiale. După cum nu vom ști dacă aceste costuri sunt mai mari decât acelea pe care le-ar fi implicat tratarea lor în țară, alături de toți cei care au rămas, ca niște oameni demni și având dreptul de a fi împliniți și fericiți in România. Autoritățile statului român trebuie să ințeleagă că românii din străinătate nu reprezintă doar mașini de vot, ci realmente ei constituie mecanismul de perpetuare a interesului pentru evoluția României în străinătate în scopul afirmării și păstrării identității culturale, spirituale și lingvistice a poporului român. Sperăm ca politicile statului român în privința relației cu românii din afara granițelor țării să se fundamenteze pe sprijin și respect, prin transpunerea în practică a dispozițiilor constituționale în materie, cu respectarea principiilor respectului pentru suveranitate, al bunei vecinătăți, «pacta sunt servanda» , al respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, al nediscriminării și reciprocității.