Este masculinitatea o problemă?

Autor, Paul Cătălin Curcă

Să fii bărbat sau femeie nu mai este o treabă naturală, cu care te naști și pe care o manifești în decursul vieții, în diverse grade și intensități, ci a devenit, pentru noua psihologie, și noul mindset cultural, un rol care îți este atribuit de societate, un stereotip de gen pe care suntem nevoiți să îl reproducem pentru că este înrădăcinat în cultura noastră. De aceea treaba pe care o are de făcut un bărbat este să se conformeze la un contur prestabilit, la un șablon ceea ce, zic noii „deschiși la minte”, îl poate face nefericit pe orice om care nu se aliniază perfect. Chiar crede cineva serios că, în afara unor cazuri particulare care trebuie tratate prin psihoterapie, există o fluiditate generală a genului, că suntem nevoiți să jucăm niște roluri care nu ne aparțin pentru că lumea ne constrânge să le acceptăm? 

Mie mi se pare că asemenea idei foarte la modă astăzi sunt doar aplicarea în psihologie a unor sloganuri cu impact garantat la tineri: „eliberează-ți mintea”, „gândește liber”, „trăiește-ți viața”. Este posibil ca asemenea idei să influențeze mintea multor oameni, de aceea, în ciuda precarității lor intelectuale, nu trebuie ignorate.

Atributele tari ale masculinității erau poate potrivite în vremurile mai îndepărtate, în lumea veche, sălbatică, needucată, închistată în ideea că există doar două sexe cu caracteristici clare. Atunci forța fizică, brutalitatea, intimidarea, agresivitatea, impulsivitatea puteau asigura supraviețuirea în condiții de război și de agresiuni permanente între comunități. Acum însă ele au devenit total nepotrivite într-o lume mult mai pașnică, și ar fi bine ca bărbații să își descopere alte caracteristici și să le pună în valoare. 

Acum stau să mă întreb: chiar a devenit lumea noastră mai bună și mai blândă? E adevărat că nu ne batem cu săbiile, nici nu atacăm alte țări, căci avem norocul să trăim într-o parte de lume în care nu au mai fost războaie în ultimii zeci de ani, din cauze care nu au legătură cu cultivarea fluidității de gen sau a deschiderii minții către noile ideologii. Dar lupte între oameni au fost permanent, și zilnic mor uciși mii de oameni în confruntări. Avem acum la granița noastră un război și, măcar de la știri, am aflat că este nevoie de însușiri masculine pentru a face față situației.

Problema însă nu ține numai de război. Acesta este un caz particular. Noua psihologie descrie caracteristicile masculine numai în varianta lor negativă. Însă este nevoie, chiar în condiții în care nu există un război deschis cu arme la care să participi, diverse situații în care este nevoie să pui în joc caracteristici cum ar fi curajul, puterea, fermitatea, riscul și devotamentul. Curios cum despre ele nu se vorbește vreodată în noua psihologie. Inclusiv în situații de pace există atentate, incendii, inundații, accidente grave, situații limită în care persoanele care participă la rezolvarea lor trebuie să dea dovadă de caracteristici pe care le pot avea și bărbații și femeile, dar sunt asociate tradițional cu masculinitatea. Cum ar putea să facă față societatea unor asemenea situații? Ni se spune că în trecut poate erau folositoare. Sunteți siguri că ne putem dispensa de asemenea însușiri, că am putea nu prospera, dar măcar supraviețui, în absența lor?

Masculinitatea este asociată cu stereotipuri cum sunt lupta, succesul, afișarea puterii, dominarea. Există o mirare cum de copii care sunt liniștiți și cuminți ajung la adolescență să manifeste agresivitate în relațiile sociale, ca și cum ar fi o mirare și o dezamăgire că încep să se comporte, în bine și în rău, ca membrii activi ai societății. Pentru noua psihologie masculinitatea nu este o caracteristică pe care bărbații o au și care se dezvoltă pe măsura creșterii în vârstă de la copilărie la maturitate, ci este rezultatul mesajelor din familie, al educației, și dorința bărbatului de a se  conforma și a corespunde cu un model social care îi este impus din afară. 

În acest caz, susțin ei, persoanei i se prezintă un model în care este obligat să fie agresiv, competitiv sau insensibil. Iarăși se observă că masculinitatea este redusă la forma negativă pe care poți să o ia însușirile bărbătești. Iar falsitatea acestei școli de gândire psihologice este aceea că presupune ca fiind intrinseci caracteristici masculine care sunt doar devieri nedorite ale modului bărbătesc de a fi în viață. 

Bărbatul trebuie să se străduiască să încapă pe un calapod. În acest fel adevăratul lui sine este înăbușit. Pentru pentru a putea supraviețui, și a fi integrați în societate oamenii sunt nevoiți să poarte niște măști care ne înăbușă adevăratul sine. 

Mai departe, impresia mea este că modul de rezolvare al acestui presupus conflict, ar duce la o feminizare a bărbatului. Adică, i se cere să își accepte vulnerabilitatea, rușinea sau frica de a fi într-un mod pe care societatea îl consideră nepotrivit. Aici recunosc că există ceva dreptate. Și bărbații și femeile pot să se simtă în anumite circumstanțe vulnerabili, au nevoie de cineva care să îi înțeleagă și să îi accepte așa cum sunt, au nevoie să dea la o parte chipul pe care trebuie să îl prezinte societății. Aici contează să găsești pe cineva care să te înțeleagă și să te accepte așa cum ești.

Presupunerea noii psihologii este că există un sine autentic, care nu este masculin, poate fi în orice fel, iar terapia ar trebui să îi facă loc să se manifeste. Mie mi se pare că există bărbați și femei cu caracteristici distincte, dar că multe dintre caracteristicile femeilor le pot avea și bărbații ceea ce este perfect valabil și invers. Nu avem nevoie de operații speciale, terapie, îmbrățișarea masculinității, nu este vorba despre o luptă între în sine autentic înăbușit de educație și de normele sociale. 

Am ajuns să susținem niște banalități oarecare numai pentru că sunt contestate de un curent cultural la modă. Noua psihologie consideră că masculinitatea a fost încărcată cu anumite mesaje și așteptări de-a lungul timpului, care au dus la o împărțire în tipare de comportament considerate „firești” pentru bărbați. Aceste tipare sunt limitative și cauzează probleme atât pentru indivizi cât și pentru societate în general. Este important ca fiecare individ să se uite în interiorul său și să își exploreze propria identitate, în loc să se conformeze unor așteptări impuse de societate. Acest lucru va ajuta la dezvoltarea unui sine autentic și va duce la relații mai armonioase și mai satisfăcătoare. 

Din fericire aceste lucruri nu se vor întâmpla. Masculinitatea este toxică atunci când omul este toxic, în rest este nevoie de ea, așa cum este nevoie și de feminitate. În lipsa masculinității așa cum a fost ea în istorie de a lungul secolelor, societatea nu va putea să subziste, pentru că are nevoie atât de însușirile bărbatului cât și de cele ale femeii. Bărbații sunt în mod firesc bărbați așa cum și femeile sunt în mod firesc femei. 

*

Bărbații și femeile nu sunt identici nici din punct de vedere fizic și nici psihologic. Diferențele sunt rezultatul biologiei și al evoluției diferite și influențează comportamentul și gândirea oamenilor. Diferențele nu trebuie privite în termeni de superior sau inferior, și mai degrabă ca diverse și unice. Fiecare persoană care se identifică cu genul său (adică imensa majoritate) are calități și abilități valoroase, care merită să fie recunoscute și apreciate.

Într-o lume în care ni se spune să fim autentici, să gândim cu propriul cap, de fapt a devenit dificil să avem o discuție deschisă și bună credință despre sex și identitatea de gen. Este o atmosferă înăbușitoare, pentru că există o presiune de schimbare a paradigmei clasice conservatoare asupra felului prin care este înțeles bărbatul, femeia și zecile de genuri care se presupune că ar mai exista între acestea. Discuțiile se răsfrâng asupra adolescenților și a tinerilor, care sunt în căutarea propriei identități, pot duce la confuzie și la sentimente de incertitudine. Vor avea un impact negativ asupra modului în care se percep pe sine și a relațiilor pe care le au.

Până de curând, peste tot în lume, era evident că bărbații și femeile sunt diferiți și au roluri specifice în societate. Cu puține excepții oamenii își luau în mod firesc rolul pe care îl aveau, fără să se simtă cumva constrânși că trebuie să corespundă unei anumite imagini sociale. 

În urmă cu câtva timp o solistă care a declarat că se simte foarte bine ca femeie când a primit un premiu muzical, a primit nenumărate critici pentru că vorbele ei puteau să facă să se simtă traumatizate tot felul de persoane care nu se identifică cu sexul lor biologic. În numele diversității, al incluziunii și acceptării marea majoritate a oamenilor, care se identifică cu sexul lor biologic, trebuie să tacă. Au rămas foarte puține lucruri pe care poți să le spui, pentru că aproape orice vorbă a ta poate să vizeze o persoană sau alta, dintr-una dintre numeroasele minorități care există. Astfel că ajungem ca majoritatea și firescul vieții să fie înăbușite de cerințe care au o bază bună în sinea lor, dar ale căror consecințe sunt dezastruoase.

Diferențele dintre femei și bărbați sunt importante și necesare pentru funcționarea societății. Familia tradițională cu un bărbat care susține familia și o femeie care se ocupă de casă și de copii a fost un model frecvent întâlnit și considerat potrivit de mulți oameni. Acest tip de aranjament a fost susținut și facilitat de anumite aspecte ale economiei și societății. Acum un astfel de model nu mai este la fel de comun și poate fi mai dificil de realizat din diferite motive, inclusiv din cauza schimbărilor economice. Asta însă nu înseamnă că putem să-l considerăm unul dintre modelele posibile, egal de valabile toate. Rămâne modelul cel mai potrivit în care armonia dintre bărbat și femeie este maximă iar copiii pot fi crescuți în cele mai bune condiții.

Discuțiile despre sex și gen sunt inutil complicate de ideologia de gen, care susține că sexul și genul sunt concepte diferite și nelegate între ele. Adică persoanele pot avea un gen diferit față de sexul lor biologic, iar acest lucru trebuie acceptat, ba chiar promovat. 

Persoanele care cred că nu există diferențe înnăscute între bărbați și femei sau că conceptul de sex nu are bază în biologie sunt confuze și aduc confuzie în lume. Este bine să le înțelegem punctele de vedere și motivele care îi determină să creadă așa ceva. În loc să îi urâm sau să îi judecăm, să încercăm să îi înțelegem și să discutăm deschis cu ei, iar în măsura în care sunt de bună credință discuția noastră va putea avea și rezultate. Nu le acceptăm amăgirea în care sunt dar le înțelegem perspectiva și încercăm să o corectăm.

O lume în care bărbații și femeile ar fi la fel ar fi lipsită de diversitate și bogăție, și probabil că ne-am plictisi de moarte în ea. 

Pentru că bărbații și femeile sunt unici există diferențe  valoroase care fac ca lumea în care trăim să fie interesantă și plină de viață. Nu ar trebui să le negăm și ni se pretindem că bărbații și femeile sunt la fel. Cel mai firesc este să ne bucurăm de diversitatea și unicitatea fiecărei persoane.

Potrivit cu Geneza 1, 27 „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie”. Dumnezeu l-a creat pe om după propria Sa imagine și l-a făcut bărbat și femeie încă de la început. Nu este superior și inferior, parte și întreg, ascultare și supunere. Este vorba despre complementaritate, sunt împreună, bărbați și femei, pentru că suntem diferiți și avem nevoie unii de alții. Diferențele dintre bărbați și femei sunt rânduite de Dumnezeu și a le nega înseamnă a nega creația și  a-L nega pe Creator.