Pe data de 28 octombrie 1784, fiind zi de târg la Brad, judeţul Hunedoara, un număr semnificativ de iobagi se aflau în această localitate. Crişan s-a dus la acest târg şi s-a întâlnit pe ascuns, sub podul de peste Criş, cu ţărani din mai multe sate din Zărand, pe care i-a convocat la o întâlnire la biserica din satul Mesteacăn, în ziua de 31 octombrie, duminică.

În ziua de 31 octombrie 1784 se adunaseră la biserica din Mesteacăn 600 ţărani iobagi din Zărand şi din Munţii Apuseni. La întâlnire au venit Crişan şi Cloşca, Horea fiind bolnav nu a putut participa. Crişan le-a arătat ţăranilor o cruce de aur primită de la Horea, care i-ar fi fost dăruită acestuia din urmă de însuşi împăratul Iosif al II-lea odată cu o scrisoare prin care împăratul îi îndemna pe români să meargă să se înroleze în regimentele de grăniceri. Preotul din Mesteacăn a întărit cele spuse de Crişan, astfel că iobagii au pornit imediat spre Alba Iulia spre a se înrola în armată, pentru a scăpa de iobăgie.

Programul răscoalei

La puţine zile de la izbucnirea răscoalei Horea a trimis nobilimii maghiare, reprezentată prin Tabla comitatului Hunedoara, un ultimatum care cuprinde de fapt scopurile izbucnirii răscoalei. Punctele acestui program sunt:

„1. Ca nobilul comitat dimpreună cu toţi posesorii şi cu toată seminţia lor să pună jurământul sub cruce!”

„2. Nobilime (nemeşime) să nu mai fie, ci fiecare nobil, dacă va putea să capete vreo slujbă împărătească, să trăiască din aceea.”

„3. Stăpânii nobili să părăsească odată pentru totdeauna moşiile nobilitare.”

„4. Că dânşii (nobilii) încă să plătească dările întocmai ca poporul contribuabil plebeu.”

„5. Pământurile nemeşeşti să se împărţească între poporul plebeu, în înţelesul poruncii ce o va da Maiestatea Sa Împăratul.”

Programul răscoalei a fost iniţial unul social, având ca scop nivelarea diferenţelor de clasă socială şi instaurarea unei echităţi sociale. Datorită faptului că cea mai mare parte a nobililor din Transilvania era de origine maghiară (sau români maghiarizaţi complet) a fost necesar doar un mic pas pentru a se trece de la scopul social al răscoalei la scopul naţional al acesteia, răsculaţii din Zărand şi Munţii Apuseni fiind în majoritate români.

Desfăşurarea răscoalei

Răscoala izbucnită pe data de 31 octombrie 1784 la Mesteacăn, judeţul Hunedoara, s-a întins cu repeziciune în toată Transilvania. În mai puţin de două săptămâni răscoala cuprinsese comitatele de pe actuala suprafaţă a judeţelor Alba, Arad, Hunedoara, Cluj, Mureş şi Sălaj.

Cea mai violentă manifestare a răscoalei a avut loc în judeţele Hunedoara şi Alba, unde aceasta izbucnise şi de unde îşi aveau originea şi conducătorii răscoalei.

Pe data de 1 noiembrie 1784 ţăranii răsculaţi se aflau deja la Curechiu, judeţul Hunedoara, în drum spre Alba Iulia, unde doreau să se înroleze în regimentele de grăniceri. Câţiva slujbaşi ai nobililor din Brad şi Baia de Criş au încercat în seara zilei de 1 noiembrie să îi oprească, dar au fost ucişi de răsculaţi.

La 2 noiembrie Crişan a adunat iobagii răsculaţi în afara satului Curechiu, încercând să îi convingă să continue drumul spre Alba Iulia, ţăranii fiind speriaţi de intervenţia trimişilor nobilimii, chiar dacă aceasta nu a reuşit[2]. Ei se temeau că mergând la Alba Iulia le vor fi atacate familiile rămase acasă. Adunarea ţăranilor s-a mutat la biserica din sat, unde până la urmă Crişan a reuşit să îi convingă să atace nobilimea[3].

De la Curechiu mulţimea iobagilor s-a îndreptat spre Crişcior, unde a sosit înainte de vremea amiezii. Aici a avut loc primul atac asupra nobililor, fiind ucişi aproape toţi nobilii întâlniţi în cale, iar casele şi clădirile care le aparţineau au fost devastate şi bunurile jefuite[4]. Familia nobiliară Kristyori, cea mai afectată de atac, avea origini româneşti, dar se maghiarizase în decursul timpului.

În jurul orei 15, în aceeaşi zi de 2 noiembrie, iobagii au atacat oraşul Brad, unde după ce au ucis o parte din nobilii care opuneau rezistenţă, au distrus toate bunurile nobiliare găsite[5].

De la Brad oastea răsculaţilor s-a împărţit în două, o parte plecând spre Ribiţa, alta spre Mihăileni.

Nobilii din satul Ribiţa au fost atacaţi miercuri, 3 noiembrie, dis-de-dimineaţă. Aceştia au opus rezistenţă, ucigând nouă ţărani. După ce rezistenţa nobililor a fost înfrântă, o parte dintre ei au fost ucişi, iar bunurile lor distruse sau jefuite. Una dintre cele mai afectate familii nobiliare a fost familia Ribitzei, care avea rădăcini româneşti, dar în timp se maghiarizase[6]. În aceeaşi zi au fost atacaţi nobilii din satul Mihăileni, câţiva dintre ei ucişi, iar averile lor jefuite sau distruse[7]. În cursul zilei de 3 noiembrie s-au ridicat şi ţăranii români din satele Hărţăgani şi Sălişte cu scopul de a ataca curţile generalului conte Francisc Gyulay din satul Trestia. Întorşi din drum de un ştempar care le spusese că în sat sunt numai bunuri imperiale, pe care să nu le prade, ţăranii au fost readuşi la Trestia de de doi iobagi români ai generalului şi toate averile nobiliare au fost jefuite sau distruse. Iobagii din satul Trestia au continuat jaful şi a doua zi, cei din cele două sate vecine întorcându-se acasă după prima zi. Provizorul generalului a fost ucis la Lunca, iar bunurile generalului din acelaşi sat, plus cele din Luncoi şi Biscaria au fost nimicite.

La 4 noiembrie ţăranii au atacat Baia de Criş, unde au atacat reşedinţa călugărilor franciscani bulgarici. Doi călugări care nu se refugiaseră încă în Ungaria au fost bătuţi de răsculaţi, iar tot ce aparţinea de biserica acestora a fost prădat sau distrus[8].

În satul Băiţa au fost distruse alte bunuri nobiliare. În 5 noiembrie în satele Ociu, Aciua (azi Avram Iancu, judeţul Arad), Aciuţa, Pleşcuţa, Hălmagiu, Hălmăgel, Tomeşti şi Ţărmure au fost jefuite, distruse sau incendiate averile nobiliare găsite, fiind afectate de pierderi materiale mai multe persoane din familia nobiliară Hollaki[9].

Din Zărand răscoala s-a întins spre Deva şi spre Abrud.

La 5 noiembrie 1784 Horea, Cloşca şi Crişan intră în oraşul Câmpeni, judeţul Alba, în fruntea răsculaţilor. În Câmpeni şi în toate satele din împrejurimi s-au întâmplat aceleaşi scene ca şi în Zărand, iobagii încercând să şteargă diferenţele de statul social dintre ei şi nobilii de orice origine etnică, maghiară sau română. După căderea oraşului Câmpeni în mâna iobagilor români, au urmat Abrudul şi Roşia Montană, unde de asemenea nobilii care au vrut să scape cu viaţă au fost obligaţi să treacă la religia ortodoxă. Cu acest prilej se pare că Horea ar fi zis despre nobilii capturaţi în viaţă:
„Cari se dau cu noi şi se împărtăşesc cu noi din faptele noastre, – nu trebuie supăraţi. Ci ca să fim mai siguri că vor ţinea tot mereu cu noi, să-i botezaţi pe legea noastră.”

Nobilii botezaţi de preotul ortodox român primeau de la acesta câte un bilet pe care era scris „Acesta-i creştin bun”.
În timpul evenimentelor din Câmpeni şi Abrud au fost distruse proprietăţile nobililor, dar cele ale statului austriac nu au fost atinse de către iobagi, care le priveau ca pe bunuri ale împăratului, despre care considerau că e de partea lor. Nici soldaţii austrieci care păzeau clădirile administraţiei imperiale nu au avut nimic de suferit, deoarece răsculaţii îi considerau aliaţii lor.

Răsculaţii au atacat la 5 noiembrie 1784 cetatea Devei, unde se adăpostise un număr de nobili maghiari. Deşi au atacat cetatea de mai multe ori, timp de mai multe zile, ţăranii răsculaţi au fost înfrânţi de către nobili. Au murit în luptă sau în timp ce încercau să se salveze de pe câmpul de luptă câteva sute de ţărani, iar câteva zeci dintre ei au fost capturaţi. Aceştia din urmă au fost executaţi de nobilii maghiari, după câteva zile, fără judecată şi într-un mod groaznic, stârnind furia oastei ţărăneşti răsculate, la auzul acestei veşti. Acesta e momentul în care Horea dă un ultimatum nobilimii din cetate, ultimatum ce se constituie de fapt într-un adevărat program al răscoalei.

La 12 noiembrie 1784 la Tibru, judeţul Alba, se afla staţionată o parte însemnată a oastei iobagilor români, cca 1.400 oameni, condusă de Cloşca şi de fiul lui Horea, Ion. Ea avea ca ţintă localitatea Galda, unde se aflau închişi de câţiva ani câţiva ţărani români acuzaţi de răzvrătire şi pe care dorea să îi elibereze. De aici oastea urma să atace oraşul Aiud. Un detaşament al armatei austriece, din regimentul secuiesc ecvestru de graniţă, sub comanda vicecolonelului Schultz, a primit misiunea de a se pune în legătură cu răsculaţii pentru a le afla intenţiile şi a încerca să îi determine să renunţe la acţiune şi să se întoarcă acasă. Armata, neavând ordin despre cum să procedeze împotriva răsculaţilor, nu îndrăznea să îi atace pentru a stârni şi mai mult furia iobagilor. Scopul armatei era să tragă de timp până când ar fi primit instrucţiuni de la împărat despre modul de tratare a iobagilor răsculaţi. Primul demers a fost făcut de locotenentul Xaverius Probst, care la 7 noiembrie plecă în munţi cu un detaşament de 24 husari. La 10 noiembrie el a întâlnit oastea răsculaţilor, la locul numit Părău Turcului. Dându-se drept român, locotenentul Probst a reuşit să comunice cu românii, aflând doleanţele lor. Aceştia ceruseră armatei austriece:

„1. Să roagă să fie liberi de iobăgie”

„2. Să fie militarizaţi”

„3. Să fie lăsaţi iarăşi în libertate câţiva oameni, cari să află închişi la Galda”

Armistiţiul instituit la 12 noiembrie a folosit însă austriecilor, pentru că după cele 8 zile de la întreruperea ostilităţilor, furia ţăranilor se domolise şi aceştia nu mai aveau forţa de a se opune şi de a continua răscoala.

În Zărand a fost trimis pentru a obţine un armistiţiu cu ţăranii răsculaţi medicul român Ioan Piuariu-Molnar din Sibiu. Acesta a obţinut de la iobagii răsculaţi un armistiţiu de 15 zile, promiţându-le că va remite autorităţilor revendicările lor.

Cel mai însemnat ajutor dat austriecilor a fost cel al episcopilor bisericii ortodoxe Nichitici, Petrovici şi Popovici, care au fost personal în zonele răsculate şi au încheiat armistiţii cu iobagii răsculaţi. Aceşti episcopi erau de origine sârbă, biserica ortodoxă română fiind supusă în acea vreme celei sârbe, ca politică de dezbinare dusă de habsburgi.

Toate armistiţiile au fost încheiate cu promisiunea că revendicările ţăranilor români vor fi transmise guvernului Transilvaniei de la Sibiu, dar guvernatorul Ardealului, Samuel Bruckenthal nu a luat în considerare plângerile răsculaţilor şi nu a dorit să discute cu ei.

Văzând Horea, după expirarea termenului armistiţiului de la Tibru, că nici o promisiune nu a fost respectată şi că revendicările lor nu au primit nici un răspuns a pornit a doua ridicare la arme a iobagilor români. Horea plănuia ca de această dată să ridice sub arme un număr mult mai mare de iobagi, cu care să atace oraşul Abrud, după care să cucerească oraşele Zlatna, Aiud, Deva şi toate localităţile până la Huedin.

Pe 30 noiembrie guvernul Transilvaniei a publicat amnistia generală, pentru a stăvili reînceperea răscoalei, dar ţăranii au refuzat-o şi au continuat să atace patrulele de soldaţi trimise împotriva lor.

NapocaNews