
Cinci magistrați au preluat, luni, funcția la Tribunalul din Cuneo. Trei dintre aceștia completează personalul, pentru prima dată de la unificarea instanțelor din Cuneo cu Mondovì și Saluzzo (în 2016), alți doi au fost repartizați instanței civile și biroului de supraveghere, transmite La Stampa, preluat de Romanian Global News.
Oana Andreea Mecleş locuieşte în Italia de peste 20 de ani şi va lucra la Tribunalul Cuneo ca magistrat de supraveghere.
Oana Andreea Mecleş, în vârstă de 34 de ani, originară din Vişeul de Sus (Maramureş), va fi primul judecător român din Italia. Este absolventă a Universităţii din Torino şi rezidentă în capitala Piemontului. Judecătoarea locuieşte în Italia de peste douăzeci de ani şi este prima din familie care a terminat o facultate.
“Vişeul de Sus este un mic orăşel cu puţine oportunităţi. Eu provin dintr-o familie simplă, tatăl meu era maistru în mină, iar mama era vânzătoare la un magazin”, a declarat Oana Andreea Mecleş pentru Gazeta Românească.
După închiderea minei unde lucra tatăl ei, acesta a decis să îşi încerce norocul la Torino, în anul 2000.
„După un an, l-a urmat mama, aşa încât eu şi fratele meu am rămas un an de zile în grija bunicii. Dorul de părinţi a devenit tot mai apăsător, aşa că în 2002 am ajuns în Italia, iniţial în vizită la ei şi pe urmă ne-am decis să rămânem împreună”, spune Oana Andreea Mecleş.
„Nu ştiam un cuvânt în italiană”
Oana Andreea Mecleş a povestit dificultăţile cu care s-a confruntat când a ajuns în Italia.
„Nu ştiam un cuvânt în italiană, la şcoală învăţam pe de rost, fără să înţeleg ceva. Cu ajutorul unui mic dicţionar traduceam cuvânt cu cuvânt ceea ce scria în manual. Cu toate acestea, nu am fost nu am fost nici corigentă şi nici nu am repetat vreun an de studiu”, susţine judecătoarea.
Depunerea jurământului în faţa consiliului de judecată din Cuneo FOTO La voce di Alba
Cinci noi magistraţi au intrat în serviciu luni, 27 septembrie, la instanţa din Cuneo. Este vorba de trei procurori, Francesco Lucadello, Mario Pesucci şi Alessia Rosati şi doi judecători, Chiara Martello şi românca Oana Andreea Mecleş.
Românca şi-a început cariera profesională cu jurământul depus în faţa unui consiliu de judecată prezidat de dr. Alberto Tetamo şi procurorul Onelio Dodero.