Săptămâna culturală „De la Italica la Tomis”

Consulatul General al României la Sevilla în colaborare cu Primăria Santiponce și cu sprijinul Juntei de Andalucia, Ministerul regional al culturii, organizează în perioada 22-27 mai a.c., în cadrul proiectului “ De la Italica la Tomis” o serie de evenimente culturale, prin intermediul cărora va fi prezentată moştenirea istorică a celor două așezări romane (Italica şi Tomis), aflate la extremitățile imperiului roman.

Săptămâna culturală va debuta sambată, 22 mai a.c. la Italica, locul de naştere al unuia dintre cei mai de seamă împăraţi romani – Traian (Marcus Ulpius Traianus, figură emblematică deopotrivă pentru istoria imperiului roman, cât şi a poporului român).

În cadrul acestui proiect pilot organizat la iniţiativa Consulatului General al României la Sevilla în parteneriat cu asociaţia Povestea Abecedarului, tinerii participanţi, sub îndrumarea Maiei Theodora Creţu, vor da frâu liber imaginaţiei şi vor fi introduşi în tainele şi tehnicile desenului.

În acest context, vă invităm cu mic cu mare sâmbătă, 22 mai a.c., în intervalul orar 12.00 – 14.00, în interiorul sitului arheologic Italica, pentru a-i susține pe curajoşii participanţi la cursul de desen.

Notă – Fiind vorba de un proiect pilot, în măsura în care vor exista doritori, acesta putând fi reluat, la cererea membrilor asociaţiilor de români.

Vă aşteptăm!

În continuarea evenimentelor organizate de Consulatul General al României la Sevilla şi Primăria oraşului Santiponce, în contextul săptămânii culturale de la Italica la Tomis vă invităm la o nouă activitate, de data aceasta la teatrul din incinta complexului arheologic Italica.

Talentaţii actori ai asociaţiei culturale Alezeia Teatro vor interpreta una dintre renumitele piese din mitologia greacă – Medeea.

Când?

– Miercuri 26 mai a.c.

Intervalul orar?

– 19.00/20.00

Unde?

– Teatrul roman din cadrul complexului arheologic Italica (calle la Feria 1, 41970 Santiponce, Sevilla)

Cum pot participa?

– Simplu!

Trimiteţi confirmarea dumneavoastră de participare, până duminică, 23 mai a.c. la următoarea adresă de email: sevilla.protocol@mae.ro

Vă aşteptăm!

Preluare Facebook Consulatul General al României la Sevilla