Notă de presă

Proiect “Integrare și reintegrare 2020”

In perioada octombrie – decembrie 2020 Federația Asociațiilor de Români din Andaluzia FARA împreună cu Asociația românilor din Malaga CARISMA JUVENIL, Asociația hispano româna din Cordoba TRAIAN, Asociația romanilor din Huelva CASA ROMÂNIEI , Asociația femeilor românce din Cordoba și Asociația românilor din Palos de la Frontera, Huelva, ARDEALUL desfășoară pe rețelele sociale campania de informare a românilor privind RENOVAREA CĂRȚII DE IDENTITATE, CĂUTARE DE LOCURI DE MUNCĂ ÎN ROMÂNIA, CUM SĂ AI MEDIC DE FAMILIE ÎN ROMÂNIA și ECHIVALAREA STUDIILOR.
Această campanie este inclusă în proiectul “Integrare și reintegrare 2020” desfășurat de asociațiile sus menționate, cu obiectivul de a facilita integrarea și reintegrarea socială a cetățenilor români cu rezidență sau domiciliul în Andaluzia, Spania.
In cadrul aceluiași proiect asociațiile participante vor fi dotate cu echipament IT (laptopuri, imprimante, proiector, memoria externe, memoria USB, etc.) pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite de acestea românilor din zona lor de activitate.

Proiectul este finanțat de Secretariatul General al Guvernului
României, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.


Pentru mai multe informatii: fedrumanosandalucia@gmail.com.
Gabriela Stan


Președinta Federația FARA