Autor: Elena Gadina, consultant asigurări Almeria

„Din bucata mea de pâine

Am crescut un om și-un câine

Câinele mă recunoaște

Omul nu mă mai cunoaște”

(Vasile Militaru, poet, 1885-1959)

Sunt o mare iubitoare de animale. De câini în special. Și asta de când eram foarte mică.

Bunicii, cei care m-au crescut, aveau un câine în spatele casei. Mai exact o cățelușă. Neagră, nici mare – nici mică, blândă și ascultătoare cu noi, dar cam fioroasă cu străinii. Cred că aveam cam 4 ani, când am văzut prima dată că a făcut pui. Bunicul îi dăduse prin vecini pe toți, mai puțin unul, cel mai firav. Zicea că o să-l țină dacă nu găsește cui să îl dea. Îi pregătise deja locul lui în coteț…Problema a fost că gerul a venit mult prea devreme în acel an. S-au străduit, peste zi, să-l protejeze cât au putut mai bine. A venit seara, afară frig de crăpau pietrele. În casă, focul făcut în sobă, eu învelită în plapumă în pat. Dar nu puteam să adorm gândindu-mă la cățeluș. Tot ce știu e că m-am strecurat afară pe ușă și m-am dus să îl iau pe Negruțu (deja îl botezasem). Era prea mic și îmi era prea milă de el să-l las afară toată noaptea. Dimineață, când bunica a dat plapuma la o parte să mă trezească, nu i-a venit să creadă. Lângă mine, sub plapumă, dormea puiul de cățel. Lacrimile cele mai mari și rugămințile cele mai fierbinți i-au înduplecat pe bunici să mă lase să-l țin în casă. Cu o condiție, eu să am grijă de el. Năzdrăvan, isteț, ascultător – parcă îmi era recunoscător că-l salvasem din frig. A fost primul meu câine, cu adevărat al meu. Primul dintr-un lung șir.

Am avut mulți câini și de tot felul. Mici (un teckel) sau mari (un Terranova imens, un ciobănesc mioritic); blânzi (un shitzu) sau mai zăpăciți (un bull-terrier), unii de rasă, alții nu.

Și acum am un câine, e cel din poza de mai sus.

Dacă ai un câine, vreau să te întreb ceva. Ai spus cuiva că tu înțelegi atunci când câinele tău „vorbește” cu tine? Ce a zis? Dacă avea câine, a fost total de acord cu tine. Dacă nu, poate că nu te-a trimis la un control la cap, dar sigur s-a uitat ciudat la tine. Am dreptate?

Eu vorbesc tot timpul cu câinele meu și el e mereu foarte atent.

Într-o zi, a fost mai special. Îmi pregăteam geanta și am scos niște carduri să le aranjez – cele de sănătate, cele de repatriere –  ale mele și ale soțului. I le-am dat soțului pe ale lui să și le pună în portofel, le-am aranjat pe ale mele și tot împărțindu-le: ăsta e al tău – ăsta e al meu , am simțit cum se uita câinele la mine. M-am oprit și l-am întrebat „ce e?”. Se uita fix la mine, parcă cu reproș (el care e tot timpul fericit când îl bag în seamă), parcă era supărat, parcă îmi zicea: „Și eu, ce?”

La câteva luni, când compania la care lucram pe atunci, a lansat pentru prima dată asigurarea pentru mascote, ghici cine a avut prima asigurare de câine din sucursala din Almeria?  Câinele meu.

De ce l-am asigurat? Evident nu doar ca să aibă și el un card.

A fost în primul rând pentru răspunderea civilă. De ce? Câinelui meu îi mai dau drumul din lesă atunci când ies cu el afară. E cam răsfățat. Dar nu asta ar fi problema. Cu lesă sau fără, un câine se poate încăiera oricând cu alt câine. Poate sperie un copil sau îl împinge în joacă și copilul se poate răni. Poate mușcă pe cineva. Poate scapă pe stradă și provoacă un accident de mașină. Acum lumea te reclamă imediat, îți cer bani pentru spital, pentru accident, pentru orice. Mai ales dacă e ceva grav. Cu o asigurare, compania de asigurări plătește tot ce e necesar: despăgubiri, cheltuieli de judecată, avocat să te apere.

Și un detaliu: răspunderea civilă este obligatorie pentru câinii potențial periculoși (PPP – perros potencialmente peligrosos). Amenda ajunge la 2.500 de euro.

Dar nu numai răspunderea civilă este inclusă în contract. Cu asigurare, câinele are consultațiile veterinare și vaccinurile gratis, iar în caz că are nevoie de tratament ai reducere în jur de 40% din cost (factura aproape la jumătate). Dacă ai câine, știi că mergi cu el la veterinar mai des decât mergi tu la doctor pentru tine.

Însă cel mai de ajutor mi-a fost asigurarea acum 3 ani. A trebuit să plecăm de urgență în România și pur și simplu nu aveam cu cine să las câinele. Am sunat repede la asigurare să văd dacă există vreo rezidență canină în zonă și aveam una destul de aproape. L-am lăsat la ei o săptămână, tot așa cu reducere fiindcă era asigurat, și am plecat liniștită.

Și nu doar asta. Dacă ar fi să am un accident sau să fiu spitalizată, banii pe care îi plătesc la rezidența canină îmi sunt rambursați 100%.

Asigurarea îți mai pune la dispoziție fel de fel de facilități. Dacă îl pierd, banii pentru afișe, anunțuri în ziare sau la radio, sunt acoperiți de asigurare.

Mai este un lucru: dacă se întâmplă ceva (Doamne fereste!), compania de asigurare mă ajută cu incinerarea sau cu sacrificarea. Acum sper să se întâmple cât mai târziu cu putință.

În orice caz, dacă ai un câine e bine să știi că îl poți asigura și îți recomand să incluzi cel puțin răspunderea civilă și asistența veterinară.

Eu ți-am explicat cum este pentru câine. Dar asigurarea este pentru mascotă. Din păcate nu se pot asigura papagali, pești, hamsteri, maimuțe, șerpi, iguane sau alte mascote exotice. Companiile de asigurare asigură, ca  mascote, doar câini și pisici. Într-un fel au dreptate: câinii și pisicile sunt cel mai des întâlnite în casă, cu ei și cu ele te poți înțelege cel mai bine, adevărați prieteni sau chiar considerați membri ai familiei.

Acum, după ce ai citit toate astea, „vorbește” cu câinele sau cu pisica ta. Dacă te uiți mai atent o să vezi cum te întreabă:

 „Și eu, ce?”