LUMINA ANULUI MMXX, poem de Lora Leviţchi, SUA

Lora Leviţchi este cetățean româno-american, cu o experiență de peste zece ani în industria financiară din New York. A activat pentru firme financiare din New York listate în Top10 Forbers (JPMorgan Chase, New York Life, Bloomberg) unde a ocupat funcţii executive (2nd Vice President şi Senior Project Manager/Business Analyst). A predat ca profesor universitar la Metropolitan College of New York. 

Este pasionată de cultură şi arta. A publicat articole de specialitate dar şi beletristica în mai multe reviste din România şi America.

Scrie proză, poezie și pictează.

Deţine un Master în Inginerie Financiară de la Universitatea Columbia din New York, un M.B.A. în Afaceri și Finanțe de la Universitatea de Stat din California, Long Beach şi un Bachelor în Science de la Facultatea de Inginerie Mecanică în domeniul Economic a Universităţii Tehnice de la Cluj- Napoca.

LUMINA ANULUI MMXX

De mâine încolo ce va fi?

Noi, cei 7,8 bilioane, vrem a trăi!

Politica ocultă, ne mână la iurtă

Închisă-i sub lacăt, izgoniţi sunt cei vii,

Cu forţa sunt ţinuţi separaţi;

Bunicii de părinţi, părinţii de copii.

Şi după toate acestea ce va fi?

Noi suntem încă aici, pe Terra vii,

Chiar şi cei ce-au plecat, neaşteptat,

Din ceruri coboară pe poduri de vise,

Aduc speranţe pe pergamente nescrise;

Curg pe pământ, flori argintate de margarete,

Zambile violacee bineţe dau lalelelor cochete,

Adie primăvăratec aer cu mirasmă de sfânt,

Văzduhul renaşte în explozii de flori de caişi,

Concert de Vivaldi se aude printre flori de cireşi,

Conştiinţa cunoaşte expansiuni dincolo de mormânt,

Dezmiardă pe cei de pe tărgi, de virus răpuşi.

Trăim modern cu frici medievale,

Reginele şi regii îşi duc lornetele la ochi agale

Să numere pe morţi, pe proşti şi pe deştepţi,

E parte din al lor job, le-oferă delectare,

Pulsul divin din om, fost-a cercat, să fie sfărâmat,

Dar Dumnezeu omului i-a dat,

Celest AND şi asta, reptilele, în seamă n-au luat!

De aici înainte ce va fi?!

Ne-am săturat de tragedii,

Natura râde în ROGVAIV a primăvară,

Iar animalele-o străbat la pas zglobii,

Un dor de viaţă atât de nobil,

Un puls de dragoste aşa curat,

Perdele de soare au metamorfozat,

Negrul feroce în aur curat,

Cu mir vindecător el unge pe cei mai cercaţi,

Intră prin ale caselor cernite, închise obloane,

Să oblojească pe bolnavii, cu plămânii mâncaţi,

Au căzut ca mieii, în coasa morţii

Dusă în lesă de trădători guvernanţi,

Puterea globală unul de la altul şi-au revendicat.

Sublimul verdelui în muguri ce promit nouă viaţă,

Trimite crâmpeie de cer prin raze Roentgen,

Copii indigo în braţe curcubeul limbilor popoarelor, au luat,

Le-au împletit în simplă nojiţă,

Sigilat cu fir de suflete de- un alb immaculat.

De-aici-nainte vom renaşte,

Soarele ajuns-a în cotloane ce nu le cunoaşte,

Acolo-şi duc reptilienii veacul,

În umezeală şi mâzga labirinticelor castele,

Ne suflă în cefe de secole otravă,

Ne spală minţile în ţipăt de deznădejde universal,

Ne programează viitorul cu nanometric cip de 666 fiară,

Dar au uitat că Dumnezeu i-a ursit pe demoni ca să piară.

De azi încolo, luptăm spre a ne uni,

Suntem lăsaţi pământul în armonie a-l împăraţi,

Escavatoare nivelează gropi comune, în care aruncaţi,

Ne-au fost cei dragi ai noştrii: părinţi, bunici şi fraţi.

Moartea salută milităreşte pe New Yorkezi de pe insula Hart,

Rânjetul ei se aude în Europa lui Kant:

Idealismul transcendental al iluminării

Arată Decalogul mozaic deghizat,

Blagosloveşte Critica raţiunii pure, a practicii şi-a judecăţii

S-a îmbrăcat fetişcană în voaluri demodate la Milano

Foie gras de raţă Mandarin la Paris a degustat,

Călărit-a pe tancuri cu coasa în vânt la ruşi,

În România la o fântână cu cumpănă, s-a adăpat,

Pe nemţii cu svastica în frunte decis –ai ocoli,

Popas făcut-a apoi la Roma, urând la papă “Tanti Auguri”,

S-a dat apoi de-a berbeleacul până in Spania, cerut-a de-ale gurii,

Întâmpinată a fost cu steaguri rupte ale UE şi multe făclii,

Innecată de fumul lor, moartea săltat-a prada cremată în spinare,

Primind un şut în spate şi-a tot văzut de drum,

Crispată s-a gândit pe-oceane plutind,

Pe unde poate să se mai abată,

Dând semne de istovire, drumul luat-a către casă,

Pe japonezi în treacăt cu mantia-i i-a otrăvit,

Ajuns-a în laboratorul din China,

Găsit-a flaconul din care drumul i s-a dat,

În braţe l-a luat şi-n aer l-a dansat,

„O, casă, dulce casă!”, moartea a gemut,

Intrat-a apoi în sticlă şi în formol a adormit.

De-acum vom renunţa la a îngenunchia,

În faţa liderilor cu blazoane de tinichea,

Limbajul unic al iubirii, leac bun din gură în gură poartă,

Leagă definitiv limbile malefice ale demonilor,

Mâinile le paralizează, sfârşitul lumii nu s-a concretizat,

Animale şi păsări, pământul iau fericite la trap,

Viaţa din verde, smaraldica

Lumină a Învierii lui Hristos pulsează,

Cerberii fug, ochii îi dor de atâta lumină,

Se ascund în taverne de castele, iar când se înnoptează,

Transformaţi în lilieci, mormintele ucişilor vizitează,

Dau să se-ntoarcă ziua, s-apuce frâiele lumii mai strâns,

Orbecăiesc în lumină, se izbesc de 5G antene,

Ai lumii hoţi de bun destin,

Carbonizaţi, la pământ cad laţi,

Întreaga omenire în suflet reînviază.

De Lora Leviţchi, 16 Aprilie, 2020