„Dacă vă concentrați atenția pe un singur instrument, nu mai aveți suficient timp. Dar dacă vrei să cuprinzi totalitatea, care este în mișcare, care relaxează și se expandează… care înmugurește spre un fortissimo, atunci te afli în același loc în care am fost eu. De acolo apare identificarea. Îl găsești ca fiind perfect. Nu este meritul tău,  nici al meu. Amândoi am auzit aceeași bogăție. Săracii critici nu sunt capabili să facă asta, din moment ce doar memoria este ceva ce mereu îi condiționează. Actul creativ nu cunoaște memorie, știință și nici cunoaștere. Acestea sunt lucruri mereu atașate de trecut. Actul creativ nu acceptă nici o condiționare în afara lui. Din acest motiv este liber. […].

În muzică, prezentul este o perpetuă geneză. Momentul „acum” este legat mereu de început și sfârșit. Dar, în același timp, este detașat de toate elementele care ar putea influența funcția muzicală. […].

Eu nu pot crede că noi, oamenii, putem cuprinde o dimensiune dincolo de uman. Chiar dacă nu este ceva fizic sau tridimensional, e ceva încă uman. De exemplu, Bruckner a manifestat o adâncă credință creștină, din care își trăgea puterea. A avut o viață dificilă iar asta l-a ajutat. […]. Nu cred că Bruckner a compus o așa muzică eternă pentru că a suferit de lucruri pe care noi le înțelegem, cu mintea noastră carteziană. Rămâne un mister, de ce a scris această muzică. El nu a avut parte de încurajare sau validare din partea celor din jurul lui. Din contra. Și totuși, nu a renunțat niciodată.

Eu sunt foarte religios. Cred în într-un centru vibrațional cosmic. Cred  că suntem permanent în contat cu El. Fie că-l numesc „Dumnezeu” sau altfel. […]. Iar dacă totul este vibrație, ai nevoie de un centru de referință. Cum ai putea să spui, în acest caz, că ceva se mișcă sau nu, că faci parte din aceste vibrații, dacă nu există un centru de referință? Cum este posibil? Tot ce ne face să ne mișcăm este mereu recognoscibil și justificabil pentru noi, datorită unei experiențe certe sau a unei credințe certe. Asta se aplică la orice. Dacă spui: îmi place un lucru sau îl detest, există mereu un sistem de referință care să te motiveze.

Indiferența absolută nu este umană pentru că noi suntem mereu îndreptați către ceva anume. […]. Cel ce greșește, greșește datorită unei scăpări a sistemului referențial. Muzica trebuie înțeleasă în acest sens. E cea mai scurtă cale către revelația umană și a existenței sistemului vibrațional central. […].

Orice artă are un singur scop: Libertatea. Când spui: „Ah, ce frumos! Sunt mișcat! Celibidache e minunat de dramatic!”, acestea sunt doar înțelesuri. E doar o mușcătură care vă ispitește să mușcați. Nu este doar sunetul cel care provoacă o reacție în voi. […]. Frumusețea este doar un stadiu de pe calea Adevărului, pe calea de a fi capabil să percepi senzația Centrului Vibrațional Cosmic. […]. Emoția este o momeală. Ascultăm un sunet frumos la început pentru că e frumos, dar adevărul și scopul ultim a fiecărei piese muzicale este libertatea”. Trebuie să trecem dincolo de „Asta a fost frumos!”, și să spunem: „A fost bine! Sunt din nou liber!”                                                                                                 Certitudinea.ro