
Noche Temática Intercultural este un concept de comunicare culturală în cadrul „LA TIERRA TRACIA – CENTRO CULTURAL ROMANATI”, El Ejido, Almería, realizat în colaborare cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România şi revista Certitudinea, în cadrul proiectului cultural „Citește românește, gândește românește, trăiește şi simte româneşte!”, dedicat comunității românești din Diaspora.
Centro Cultural Romanati – La Tierra Tracia, El Ejido este Primul centru educațional-cultural românesc din Andalucia, Spania fiind expresia modului în care comunitatea românească înțelege să-și păstreze și promoveze identitatea și continuitatea.

Proiectele socio-culturale „Citește românește, gândește românește, trăiește și simte românește“ și „Cultura populară și meșteșugurile tradiționale – punți de legătură pentru românii din Andalucia“ inițiate de Asociación Socio-Cultural Romanati împreună cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Publicația Certitudinea, Sindicatul Național „Forța Legii”, Confederația Sindicală Națională Meridian și Centrul Județean de Cultură și Artă Olt încă din luna decembrie a anului 2018, au continuat prin intâlnirile săptămânale interculturale „Noche Temática Intercultural” din cadrul Centro Cultural Romanati – La Tierra Tracia, situat în El Ejido, Almeria.
Constituit ca o platformă de expunere a scriitorilor, artiștilor, creatorilor și a tuturor rezidenților români, în dorința de a facilita întâlnirea acestora cu comunitatea românească și publicul larg, „Noche Temática Intercultural” a demarat încă din prima zi a noului an cu celebrarea „Nochevieja 2019 – La mulți ani 2020 !”
Centro Cultural Romanati adună într-un singur loc o bibliotecă (Biblioteca „El Libro Rumano”), o sală de expoziție de pictură, etnografie și folclor, obiecte promoționale și gastronomie tradițională, costume populare, ceramică, artizanat, o librărie cu carte românească și spaniolă, ateliere de creație, cursuri de limba română și lectură pentru copii.

La „Seara filmului românesc” din 11 ianuarie si 22 februarie au fost vizionate peliculele „Amintiri din copilărie” și „O scrisoare pierdută” iar in 19 ianuarie a fost celebrată Ziua Națională a Culturii Române, o intâlnire cu opera poetului nostru național, Mihai Eminescu, moderată de scriitoarea Tudorița Dănilă. În același context festiv, celebrarea evenimentelor importante (Ziua Unirii Principatelor Române – 24 Ianuarie 1859 și Proclamația de la Padeș – 23 Ianuarie 1821) a fost susținută și moderată, sâmbată, 25 ianuarie, de către Cristian Radiș și Giani Florescu. Această zi o consemnăm și ca debut literar de excepție al unui membru, Anton Banu din Vicar, care a prezentat o poezie intitulată „Mulțumiri lui Cuza Vodă”. În dimineața aceleiași zile, multiplul campion mondial și național de Kung fu Tajiquan Chen Style, Claudiu Mihăilă rezident in Tomelloso, Spania de 19 ani, a fost prezent pentru a doua oară la Centro Cultural Romanati – La Tierra Tracia, cu o donație de carte.
Atelierele de creație și lectură destinate copiilor și adulților prin Șezătorile de meșteșuguri tradiționale au fost deschise în zilele de 2 si 26 februarie, când au fost realizate obiecte artizanale și mărtișoare.

Duminică, 9 februarie 2020, scriitorul spaniol Francisco Javier Romera Romero a prezentat ultimul său roman, „Una Llama en Las Tinieblas”, eveniment moderat de scriitoarea Maria Salvan iar în 16 februarie, scriitorul Peterjuan Gómez Alcaide, noul secretar literar al Asociației, a prezentat împreună cu Andreea Constantinescu nuvela „El cofre de pescador”, o misterioasă și fascinantă poveste ce urmează a fi tradusă și in limba română.
Luna martie a fost deschisă de sărbătoarea Zilei Mărțișorului și a Zilei Femeii, iar in 15 martie, profesorul si istoricul Fran Martín va prezenta „La guerra en mis ojos. Los cuatro exilios de Ana”, o carte despre evenimentele petrecute in timpul războiului civil din Spania. Moderator de eveniment – Cristian Radiș.

Sâmbătă, 21 martie, alături de comunitatea românească va fi prezent scriitorul Sorin Bălășcău, cu ultima sa carte bilingvă, „Alcanzando la eternidad” – Atingând eternitatea, în cadrul unei intâlniri literare moderate de profesorul marocan Majid Rafiqi.
Având în vedere multiculturalitatea centrului, în ultima sâmbătă a lunii martie va fi rândul comunității bulgărești din Almería să prezinte „Noche Temática Intercultural” prin „Noche Cultural Búlgara in Centro Cultural Romanati”.
„Copilăria… Primul pas spre excelență !” reprezintă titlul unui nou concept inițiat de Asociación Socio-Cultural Romanati ce va debuta în luna martie și prin care se urmărește promovarea copiilor creatori și doritori să-și dezvolte calitățile și potențialul, precum și a copiilor pasionați de un anumit domeniu de activitate creativă.
Giani-Mircea Florescu