Mihai OGRINJI
Președinte
Asociația  Jurnaliștilor de Turism din România

,,Nu există o altă podgorie românească despre care să se fi scris atât de mult”

Jurnalist cu mare experiență în presa de turism – Mihai Ogrinji este cel care de peste 35 de ani editează și scoate de sub tipar renumita revistă ,,România Piorească”. Este membru în multe asociații de scriitori și jurnaliști, fiind președintele Asociației Jurnaliștilor de Turism din România.

,,Românii sunt de-o nobilă rădăcină cu vița de vie. O obârșie privilegiată, un destin strălucitor. Grasa de Cotnari, Feteasca albă, Busuioaca ori Frâncușa, sunt tot atâtea cetăți vii, care n-au putut fi cucerite și supuse niciodată. De altfel, fiecare podgorie ce se respectă, indiferent de colțul țării în care s-ar afla, a avut, are sau ar trebui să aibă în cultură, vechile soiuri autohtone – inconfundabile peceți românești pe întinsul viticulturii mondiale”.

        Când trupul toamnei se subțiază ca noaptea unei mirese, din nord, Cotnariul, cu chip de potcoavă de aur și noroc, răsare ca o diademă pe fruntea podgoriilor românești. În butoaiele burduhănoase, Măria Sa vinul, cu omătul în vis, începe să-și rostuiască în tihnă taina și puterea, Grasa și Feteasca, Frâncușa, Tămâioasa și Busuioaca înstărind, ca nimeni altele, o cronică voievodală fără pereche. E timpul pentru o poveste șoptită moldovenește și acea spovedanie-crez a lui Mihail Sadoveanu, neîntrecutul cunoscător și iubitor al meleagului, îți năpădește gândul : ,,Aproape toată viața am consumat numai vinuri moldovinești și am scris numai cu limbă și pană de moldovean, pentru că toate acestea te fac să fii original și pe undeva, nemuritor ca și istoria Moldovei”.

Nu există o altă podgorie românească despre care să se fi scris atât de mult. Cronicari și domnitori, istorici și prozatori de prestigiu, arheologi și poeți s-au întrecut, veacuri la rând, în a-i lăuda vinurile, sporindu-le faima binemeritată ce s-a revărsat viguros peste granițele neamului. Dincolo de aprecierile unanime asupra însușirilor fără egal ale licorilor sale, podgoria a făcut obiectul mai multor dispute, azi definitiv lămurite, în ce privește originea numelui Cotnari și a soiurilor de struguri care au înnobilat dealurile așezării, aportul coloniștilor unguri și germani, aduși aici cu mai multe veacuri îndărăt, ori perioada când au fost întemeiate aceste vii.

A mai stărui asupra acestor aspecte este, întrucâtva superfluu. Se știe prea bine că, Cotnari se trage din cuvântul ,,Cot” – cotitură, cot de deal; podgoria nu a fost  înființată de Ștefan cel Mare, cum din firească și adâncă prețuire încă îi mai asociem numele cu tot ce s-a întemeiat vrednic în Moldova, ci cu mult timp înainte fie dacă ne bazăm și numai pe faptul că Petru Vodă întărea, la 1448, privilegiul mănăstirii Poiana să ia, deseatină domnească, șase buți cu vin ,, sau de la Hârlău sau de la Cotnari…”. E cât se poate de adevărat însă că în timpul domniei biruitorului Ștefan care a prețuit vinul precum sabia și hotarul – podgoria Cotnari a căpătat cea mai intensă strălucire, vinurile ei întorcându-se de renume în toată Europa, până în Veneția lui Mate de Muriano, medicul de familie a marelui voievod, la 1502.

S-a bătut monedă o vreme, de asemenea, cum că acel Gutnar, invocat de Bandini, ar fi întemeiat podgoria cu viță de vie adusă de la Tokay. Nimic mai eronat! I. C. TEODORESCU a stabilit adevărul fără dubii. Vinul de Tokay a stârnit interesul abia în 1562, cu ocazia unei recepții la Vatican. Or, la acel moment, vinurilor moldovene le mergea renumele de mai bine de un veac! ,, Din contră, scria I. C. Teodorescu, unul dintre cei mai reputați specialiști români – s-ar putea să se fi petrecut acest proces invers; fiind cunoscută faima vinului de Cotnari, încă de pe timpul lui Ștefan cel Mare când podgoria atinsese deja culmea gloriei, dată fiind și prezența coloniștilor unguri și sași la Cotnar și Hârlău, precum și exportul curent de vin în Transilvania și Polonia, încă de pe timpul lui Alexandru al II-lea cel Bun, s-ar putea ca butașii de viță de la Cotnari să fi fost solicitați la Tokay și mai departe”.

Păstrând proporțiile, dorința de a avea un ,,capăt de vie” la Cotnari putea fi asemuită cu visul unui castel în Spania! O aprigă și lungă luptă s-a dat prin vremi pentru moștenire ori danie, pentru cumpărare sau orice altă formă de proprietate cu scopul de a deveni proprietar în această podgorie. Inițial, viile Cotnariului au aparținut curții domnești. Astfel, se deduce cu ușurință și din cea mai veche atestare documentară știută deocamdată, document emis de ,,Petru voevod, domn al Țării Moldovei” la 5 octombrie 1448 și publicat fragmentar, pentru prima dată, în  Arhiva Istorică, de B. P. Hașdeu ,, Ștefan cel Mare și-a durat la Hârlău, la câțiva pași de Cotnari, curte Domnească, ca să fie cât mai aproape de podgorie, spune tradiția, iar la Cotnari – biserică, pivniță – una dintre cele mai mari din Europa, poduri de piatră. Urmașii lui au pus, la rândul lor, același preț pe neîntrecutul vin al podgoriei”…                                                                           

REVISTA DE TURISM