
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, în cadrul campaniei ”Donează din inimă”, inițiată la nivel eparhial, în data de 09 aprilie 2023, în Parohia Ortodoxă Română Sfinții Mărturisitori din Valdemoro a avut loc o acțiune voluntară de donare de sânge. A devenit deja o tradiție de câțiva ani ca, la Praznicul Floriilor, enoriașii receptivi din parohie să participe la această activitate filantropică.
În baza unui Parteneriat de Colaborare încheiat în anul 2015 cu Crucea Roșie Spaniolă (Madrid), două autobuze speciale însoțite de personal medical de specialitate au fost prezente la sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim lângă lăcașul de cult situat în Calle Marte nr. 76, între orele 10.00-13.45. Astfel, câțiva zeci de creștini au donat sânge înainte de a participa la Sfânta Liturghie, sau o parte dintre ei, la finalul acesteia. Înțelegând pe deplin semnificația acestui gest umanitar, realizat în pragul Săptămânii celei Mari, membrii comunității au dat dovadă de multă înțelegere și implicare civică.
Acțiunea a fost coordonată de doamna Ileana Daniela Moldovan, președinta Asociației socio-culturale Armonia din Valdemoro, beneficiind de suportul logistic al Poliției Municipale.

La finalul Sfintei Liturghii, când acțiunea s-a încheiat, preotul paroh Dorin Sas a mulțumit personalului medical al Crucii Roșii, oferindu-le în dar ramuri de măslin sfințite.
Potrivit doamnei Elena Fernández Gómez din cadrul Departamentului de Promovare, Comunicare și Imagine al Crucii Roșii Spaniole, activitatea a fost încununată de succes. Având în vedere fluxul de donatori, Crucea Roșie a emis Parohiei Ortodoxe Sfinții Mărturisitori o Scrisoare de mulțumire, în care își manifestă deplina satisfacție pentru această relație rodnică de cooperare. Astfel, s-au prezentat 52 de persoane, din care au donat 48, jumătate dintre aceștia făcând acest act caritabil pentru prima dată în viața lor.
Următoarea acțiune de donare de sânge este prevăzută pentru luna octombrie a.c., la sărbătoarea hramului parohiei.
Biroul de Presă al Parohiei Ortodoxe Române Valdemoro