🇹🇩 ȚARA NĂSĂUDULUI – „POARTA TRANSILVANIEI”

Țara Năsăudului (în maghiară Naszód vidéke, în germană Nösnerland) este o regiune istorică din nord-estul Transilvaniei, în România, regiune centrată pe râurile Bistrița și Mureș.

Vechiul Ţinut al Năsăudului sau Ţara Năsăudului cuprinde aşezările de pe văile râurilor Someşul Mare, Sălăuţa, Zagra, precum şi de pe Valea Ilvelor, acoperind o mare parte din actualul judeţ Bistrita-Năsăud. Tinutul este cunoscut din cele mai vechi documente ca Vallis Valachalis, Districtus Valachicus sau Vallis Rodnensis (Valea Rodnei) sau Districtus Rodnensis. Năsăudul a ajuns între timp să fie cea mai importantă localitate a regiunii legate de valea Someșului Mare, sediul Regimentului 2 valah de graniţă, a vicariatului greco-catolic, precum şi un important centru al învăţământului confesional greco-catolic şi de limba română. O serie remarcantă de personalităţi au pornit de pe aceste meleaguri, ducând dincolo de hotare, în lumea întreagă, faima vechilor grăniceri năsăudeni ca adevăraţi oameni de calitate.

Localități importante din judetul Bistrița Năsăud:

✓ Bistrița (capitala Județului Bistrița-Năsăud)

✓ Năsăud

✓ Beclean

✓ Sângeorz Băi

✓ Comuna Salva

✓ Comuna Telciu

✓ Comuna Rebrișoara

✓ Comuna Șieu

✓ Comuna Șieuț

ISTORIA ȚĂRII NĂSĂUDULUI:

Tara Năsăudului/ Districtus Rodnensis/ Vallis Valachalis: Situată în nord-estul Ardealului, între culmile înalte ale Rodnei si Călimanilor, Țara Năsăudului înglobează doua rute de circulație foarte vechi, singurele practicabile si de o importanta mai mult decat strategica in aceasta parte de miazănoapte a Carpaților.

Vorbim de Drumul Dornelor si al Sucevei (care străbate Pasul Țihuța, trecătoare de renume intre culmile Călimanilor si cele mai joase ale Bârgaielor), respectiv de cel al Rodnei (înșirat de-a lungul Văii Somesului Mare).

Acesta este ținutul al cărui relief pornește de la înaltele piscuri ale coloșilor carpatici amintiți anterior, trece prin vârfurile vulcanice si munceii aruncați de-a valma, ai Munților Bârgău, pentru a se domoli in colinele, șesurile si văile Podișului Transilvan.

Harta Năsăudului dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial (vezi imaginea anexată*).

Harta turistica (actuala) a județului (vezi imaginea anexată*)

Sunt meleaguri ce-și cântă cu fală moștenirea istorica de secole, precum și trainicele tradiții populare ce merg pana la fascinația șezătorilor, a jocurilor feciorești și sublimul clopului cu pană de păun, inedit ca și originalitate și elaborare.

Celebrul clop năsăudean cu pene de păun (vezi imaginea anexată).

Tot de-aici au răsărit adevărați titani ai literaturii române (George Coșbuc, Liviu Rebreanu, poetul Andrei Mureșanu), alături de alte zeci de somități din diferite domenii de activitate care au păstrat si au perpetuat cu demnitate mândria de a fi năsăudean.

Nu în ultimul rând, natura acestor locuri este una mai mult decat variată si primitoare, lăsând loc sedimentării populației atât în luncile fertile ale râurilor cu ape bogate și limpezi, cât și pe prispele joase sau mijlocii ale munților.

Influenta coloniștilor germani se reflecta îndeosebi prin prima așezare mai mare întemeiată de aceștia în arealul Năsăudului. Vorbim de Bistrița, atestată documentar la anul 1206, actuala capitală a județului, care încă își etalează cu demnitate moștenirea săsească oglindită îndeosebi în arhitectura, dar și în comportamentul oamenilor.

*(Vezi imaginea anexată cu Orasul Bistrita / foto: Andrei Stroe).

Năsăudenii sunt niste oameni puternici și mândri, având de-a lungul timpului un cuvânt important de spus, ca și pavăză la limita dintre interesele regilor maghiari și cele ale domnitorilor moldoveni, aceștia din urma deținând în perioada medievală întinse posesiuni în zona.

La inițiativa suveranului Maria Theresia, „Districtus Rodnensis” (denumit așa pe vremea romanilor, după satul Rodna, faimos odată pentru minele sale de argint) sau „Vallis Valachalis” (cum a fost intitulat acest ținut în vremea regelui Matei Corvinul) a devenit o regiune militarizată începând cu anul 1762, formându-se aici Regimentul II de Graniță Românesc, ce îngloba un număr de 44 de localități.

🇪🇦 LA REGIÓN o EL PAÍS DE NĂSĂUD – „LA PUERTA DE LA REGION DE TRANSILVANIA”

La Región de Năsăud o Nösnerland (en alemán) es una región histórica del noreste de Transilvania en la actual Rumanía, centrada entre los ríos Bistrița y Mureș. En los límites administrativos actuales, se encuentra en el sur del condado de Bistrița-Năsăud y en el centro norte del condado de Mureș.

Asociación Centro Cultural Balada

A consemnat, Ionela Maria Scurtu-Cardos