
Luciana Nechifor, președinte al Consiliului Studenților la Medicină
Încă o poveste de viață a unui #român care face cinste țării noastre în #Spania. Este vorba despre Luciana Nechifor, președinte al Consiliului Studenților la Medicină, cel mai important organism național care reprezintă universitățile din domeniu. Prin #muncă#implicare și #responsabilitate, Luciana a cucerit mediul de profil spaniol.
Un domeniu extrem de dificil, îndeosebi în actualul context sanitar complex, în care mai mult ca oricând avem nevoie de o societate #justă și #solidară. Din acest motiv, credem cu tărie că persoane active ca Luciana pot să aducă o schimbare în #bine, în sprijinul unei societăți mai sigure pentru noi și copiii noștri.
Felicitări, Luciana și aprecierile noastre părinților care te-au susținut în îndeplinirea #vocației! Vom urmări cu interes traseul tău profesional.
*
Suntem siguri că există, în continuare, mulți români din Spania a căror poveste merită să o cunoaștem. Ceea ce încercăm este ca, #împreună cu dumneavoastră, să prezentăm publicului larg, reprezentanți ai comunității românești de pe plan local care au reușit să își păstreze spiritul de #român, chiar dacă au decis să își construiască o nouă viață în afara granițelor țării. Mulțumim anticipat pentru sprijin!
#comunitate #români #România #echipaRomâniei #PoveștiDeViață #ambasadă #CGMadrid