Există o diferență între cei vechi și cei noi. Bernard de Chartres spunea că „suntem asemenea unor pitici așezați pe umerii unor giganți, încît putem vedea mai multe lucruri decît ei și mai îndepărtate, nu atît datorită agerimii vederii noastre sau înălțimii proprii, cât pentru faptul că sîntem ridicați și purtați în sus de statura lor uriașă“. Bernard a fost, în jurul anului 1120, profesor la celebra Școală episcopală de la Chartres. Cei vechi știau că sunt alții mai vechi decât ei, niște uriași pe urmele cărora se așezau și astfel puteau vedea mai departe. Relația cu cei din trecut este puțin paradoxală: suntem mai mici decât ei, niște pitici în fața unor uriași dar, în același timp, datorită muncii înaintașilor, putem privi mai departe decât ei. Ne situăm înapoia lor dar, datorită lor, suntem mai înaintați decât ei. Mersul înainte, progresul, era posibil pentru că preluai și prețuiai tot ceea ce fusese înaintea ta. Dar lucrurile nu au rămas așa mereu.
Cei de acum, beneficiari – mai degrabă victime – ai unui alt tip de educație și ai altei mentalități, nu mai au această conștiință. Mi se pare puțin absurd și foarte îngrijorător să existe oameni care să disprețuiască ceea ce s-a întâmplat până la ei, să respingă orice învățătură care nu e foarte recentă, ba chiar să fie gata să distrugă fără vreo urmă de îndoială tot ce s-a creat până acum. E o prostie indusă de sistemul cultural și de învățământ. Poți să nu cunoști trecutul, nici ce au lăsat marile spirite care ne-au procedat, că oricum nimeni nu le știe pe toate. Dar măcar păstrezi o undă de respect pentru ceea ce s-a întâmplat atunci, admiri chiar fără să cunoști. E un sentiment care s-a pierdut pe drum.
Contemporanii noștri dărâmă statui, protestează în numele BLM, sunt gata să îl cenzureze pe Shakespeare, să schimbe titlurile romanelor celebre pentru că ar avea conotații rasiste, vezi „Zece negri mititei” de Agatha Christie, să încadreze ideologic un film clasic, cum este „Pe aripile vântului”, să considere muzica clasică rasistă pentru că sunt prea puțini compozitori negri, și prea puțini membri de culoare în orchestrele filarmonicilor din întreaga lume. Ei cred că viața a început ieri sau alaltăieri, odată cu generația lor, că până atunci a fost o barbarie pe care o putem omite fără consecințe, trecutul e ceva din care nu avem ce învăța, și ale cărui urme ajunse până la noi pot fi distruse fără să ne pese.
Un conservator nu idealizează trecutul, dar nici nu își permite să îl arunce la coș, să îl ignore. Știe că acolo va găsi lecțiile de care are nevoie, și că pe baza lor va putea construi ceva durabil și în prezent. Spunea Sever Voinescu recent în Dilema Veche: „două lucruri opresc omul să distrugă tot: respectul pentru trecut și admirația pentru cultura înaltă”. Este exact ceea ce nu se întâmplă astăzi. Generația nouă, educată în duhul stângii, este adusă să creadă că tot ceea ce este bun și frumos se întâmplă acum, putem ignora tot ce s-a întâmplat până la noi. Iar o lume care nu mai este capabilă să respecte și să admire, plină de revendicări ridicole, dar pe care le consideră normale, este sortită pieirii. Încântați de realizările tehnice, de siguranță și de confort, nu ne mai dăm seama că suntem pe buza prăpastiei, că păstrăm numai materia și aruncăm spiritul.
Dacă tinerii woke de astăzi ar avea un pic de memorie, ar constata că lucrurile de care sunt ferm convinși și pentru care luptă, sunt foarte recente. Căsătoria persoanelor gay, sau educația sexuală ideologizată din școli, sunt subiecte care au apărut de doar câțiva ani. Sunt persoane care au rămas atașate unui mod mai vechi de a privi lucrurile, dar este și stânga progresistă care este absolut convinsă de justețea propriei cauze, de parcă dintotdeauna ar fi susținut ideile pe care le susține acum.
Se pronunța Dacian Cioloș pentru căsătoriile între persoane de același sex în perioada când era președinte PUNR Tineret și vicepreședinte Vatra Românească? Mă cam îndoiesc. Dar atunci nu se vorbea despre aceste subiecte nici la noi în țară, nici în Occidentul de unde ne importăm ideologiile la modă. Acum însă, ideologia de gen este un subiect la modă, iar politicienii care vor să fie în trend și să obțină voturile electoratului o preiau în discursul propriu. Dacă altele vor fi ideile mestecate de public, atunci pe acelea le vom primi din gura politicienilor care vor dori să obțină votul popular.
Sistemul cultural o ia înaintea celui politic, mai ales când nu e complet liber ci se bazează pe o propagandă bine pusă la punct. S-a ajuns ca, în decursul a câțiva zeci de ani (trebuie să ai răbdare totuși) percepția asupra homosexualității să se schimbe atât de mult încât un număr semnificativ de oameni să ceară căsătorii pentru persoanele de același sex, precum și modificarea întregului establishment cultural, astfel încât homosexualitatea să capete același statut ca heterosexualitatea, ba chiar să primească discriminări pozitive, în numele suferințelor îndurate de homosexuali în trecut. Stânga este gata să rescrie întreaga istorie a umanității din perspectiva discriminării la care au fost supuși homosexualii. Așa cum marxiștii scriau istoria din perspectiva luptei de clasă și a exploatării muncitorilor de către patroni, acum se rescrie din perspectiva discriminării minorităților. Tinerii de azi nu știu prea bine ce s-a întâmplat în trecut, dar dacă li se spune că minoritarii au suferit, atunci sunt gata să distrugă toate urmele acelui trecut, sub formă de statui, opere de artă și orice a mai ajuns până la noi.
Dacă nu avem câteva minime cunoștințe istorice, dacă nu păstrăm o perspectivă din care să privim lucrurile, atunci putem lua ultimele știri și sloganurile la modă, lansate cu un mare buget de marketing, drept adevăruri eterne, în numele cărora distrugem tot ceea ce a existat până la noi. O educație precară, prevalența culturii de consum care, în loc să cultive și să învețe ceva, caută să stimuleze și să satisfacă poftele, sunt cea mai sigură metodă pentru a avea o lume pe dos. Pentru mulți din tinerii de acum o dictatură în numele corectitudinii politice, care ar crea bunăstare și ar permite satisfacerea poftelor, ar fi foarte bine primită. Ba chiar ar fi în stare să o apere cu toate forțele lor, câte au mai rămas.
Nu politicienii promovează aceste idei dar, în momentul în care ele devin importante în societate, încep și ei să le susțină. Homosexualitatea a fost promovată foarte puternic și cu mult succes, astfel încât acum a ajuns să fie îmbrățișată de un număr mare de oameni. A fost mai întâi o acțiune culturală. Când a depășit o masă critică, atunci trebuie să se țină cont de ea, iar politicienii se realizează acestei tendințe.
Asta înseamnă că dacă dorim ca lumea să mai fie respirabilă, și să se mai facă auzite ideile creștine și conservatoare, cele care se află la baza colectivității, atunci trebuie acționat mai întâi în planul culturii, și abia apoi în cel al politicii. Politicienii nu decid nimic, e doar urmează tendințele societății, care se formează în urma acțiunii culturale. Stânga acum este hotărâtă să distrugă și să interzică gândirea care nu se aliază cu ideile ei. Restul societății trebuie să acționeze, pentru păstrarea normalității, pe trei planuri: cultural, pentru că ideile care se vehiculează în spațiul public acum vor ajunge să domine ce gândim și ce facem mâine. Apoi politic, căci trebuie să susținem acele forțe care ar fi capabile să susțină normalitatea vieții chiar și atunci când se exercită o presiune asupra noastră de aliniere la curentele stângiste promovate de corectitudinea politică.
Și mai este și viața noastră. Acum este promovată destrăbălarea peste tot, și este foarte tentantă și excitantă. Totuși, în măsura în care promovezi valorile perene, dacă vrei să ai o minimă credibilitate, ar fi preferabil să duci și o viață decentă.
Ziarul românilor din Andalucía 