Material realizat de Adina Alexandrescu, publicat in ediția de tipar

Agustin Montero, „Românul” din La Mancha

          Agustin Montero este originar din localitatea Abengibre, judeţul Albacete, regiunea Castilla la Mancha. Satul său natal este foarte mic, neavând mai mult de 800 de oameni. „Un loc liniștit, cu oameni, harnici, primitori şi tradiționali” ne zice Agustin. „Am plecat din Abengibre la vârsta de 14 ani cu părinţii mei şi ne-am stabilit la Barcelona. Acolo unde m-am născut oamenii lucrau pământul şi în acele vremuri aveau animale acasă, porci, iepuri, găini; un stil de viaţă asemănător cu viaţa de la ţară din România. Din satul meu aproape toată lumea a emigrat în alte zone ale Spaniei şi în alte ţări străine, fapt care mă face să mă gândesc la oamenii care au plecat din România şi trăiesc în diaspora. Cred că așa a rânduit bunul Dumnezeu să mă nasc într-o zonă de oameni emigranți și cum nimic nu este întâmplător în viața aceasta, am cunoscut România, printr-o astfel de conjunctură!”. 

 

          Agustin ne spune că a avut o copilărie fericită și s-a bucurat de acel stil de viață simplu pe care i l-a oferit Dumnezeu: „Îmi amintesc cu nostalgie de vremurile în care am stat la ţară, în satul meu natal.”  În satul său natal, asemeni românilor, se creșteau găini, iepuri, porci, se tăiau înainte de Crăciun și se adunau vecinii pentru a ajuta. Părinții mergeau la muncă, iar copiii se jucau pe stradă. Își amintește și de faptul că în sat era o șezătoare în care se adunau femei și croșetau haine pentru copii, soți, frați și povesteau: „Oamenii erau mai simpli, mai uniți, aveau timp să își viziteze prietenii, familia și se ajutau între ei.”

Cum ai ajuns în România și ce te-a îndemnat să rămâi pe plaiurile românești, Agustin?

„În data 19 iulie 2004 am vizitat prima dată Romania. Am venit cu mașina și am intrat prin vama Nădlac, iar de acolo am mers către Cluj, Sighișoara, Brașov. Când am ajuns în Bran și am văzut peisajele de acolo, am crezut că mă aflu în mijlocul unei povești, că nu se putea să fie real. Nu îmi venea să cred ceea ce văd! Am rămas impresionat de frumusețea peisajelor, de atmosfera din acea zonă și de atunci, am știut că România va deveni țara mea de suflet.”

Ce înseamnă Maramureșul și Bistrița pentru tine? Dar tradițiile românești?

„Pe perioada a 3 săptămâni am vizitat anumite zone ale României cum ar fi: Cluj, Sighișioara, Brașov, Sinaia, Tulcea, Constanța, iar de acolo am mers către Bucovina. Nu știam absolut nimic de mănăstirile ortodoxe din Bucovina și am vizitat Voroneț, Humor, Putna, Arbore, Sucevița, Moldovița, etc. Când am intrat și am văzut cu ochii mei mănăstirile, am rămas plăcut impresionat, iar faptul acesta a provocat în mine curiozitatea și dorința de a merge la biserica ortodoxă, la întoarcerea mea în Barcelona, unde locuiesc actualmente. Din Bucovina am ajuns în paradisul din Maramureș. Am vizitat bisericile de lemn și obiectivele turistice, Mănăstirea Bârsana, Cimitirul Vesel din Săpânța sau Valea Izei. Pentru mine Maramureș este o zonă diferită, acolo oamenii parcă trăiesc cumva în trecut, căutând un echilibru cu vremurile actuale. Acolo se simte că oamenii au o conexiune specială cu natura, traditia, cu Dumnezeu şi este un sentiment atât de frumos încât nu aş putea să vă povestesc în cuvinte ce am simţit cât am stat acolo.”

După această primă călătorie a ajuns din nou în Barcelona, dar cu o mentalitate schimbată. Și-a dat seama că nu prea știa multe despre România. Singurele sale cunoștințe despre țara noastră se legau de Dracula, Nadia Comăneci și un pic despre Ceaușescu. „Am ajuns cu o părere foarte pozitivă despre România şi practic nu cunoaşteam mai nimic despre această ţară, doar ca un simplu turist care a fost în vacanţă. Dar ceva a rămas în mine, pentru că am vizitat multe alte ţări şi nu am avut acest sentiment minunat.”

Din 2004 și până în 2012, Agustin Montero a continuat să meargă în vacanțele sale prin România. De multe ori, a mers singur, dar nu a găsit în acest lucru nici un impediment, deoarece oamenii l-au primit mereu cu ospitalitate și cu brațele deschise. Când rămânea pe drumuri, oamenii îl invitau să rămână la ei peste noapte, acest lucru impresionându-l și mai mult. „Eu cred că acest lucru nu îl mai găsim atât de ușor în ziua de azi, nicăieri în lumea asta. Oameni atât de primitori și cu bun simț ca românii, nu am mai întâlnit până atunci. Am învățat limba română vorbind cu oamenii de acolo, în Romania. Mi-a fost foarte ușor, deoarece îmi este o limbă dragă, pe care, uneori, o găsesc chiar mai frumoasă decât limba mea maternă. Eu consider că noi oamenii nu trebuie să vorbim aceeaşi limbă ca să ne înţelegem, ci trebuie să fim oameni, iar Dumnezeu va face totul pentru a fi bine.”

Soţia ta este româncă? Unde v-aţi căsătorit?

„În anul 2013, din cauza unor probleme de sănătate, nu am putut merge în concediu în România, deși aveam bilet cumpărat între 5-26 august. Astfel că am decis să rămân acasă, la țară, în Spania. Pe data de 15 august am fost la biserica ortodoxă din localitatea Villarrobledo din județul meu natal, iar acolo mi s-a întâmplat minunea vieții mele. Am cunoscut-o pe soția mea Mariana, originară din Prundu Bărgăului, Bistriță-Năsăud, o persoană deosebită, o persoană care reprezintă ceea ce consider eu că este poporul român în toată profunzimea și frumusețea sa. O persoană credincioasă, sufletistă, umană, harnică, cinstită și luptătoare, iar pentru acest lucru, trebuie să îi mulțumesc mereu bunului Dumnezeu. Mi-a dăruit o persoană atât, atât de specială! Pe data 19 iulie 2015, exact cand s-au împlinit 11 ani de când am călcat pământul românesc, am făcut nunta în stil tradiţional la Prundu Bărgăului. Am considerat că este un lucru foarte frumos să facem o nuntă în stil tradiţional, în satul natal al soţiei mele, ca un semn de respect pentru tot poporul român şi pentru socrii mei, oameni minunaţi, care ne-au organizat toată nunta cu mult drag şi iubire. Am descoperit cu acest prilej că și Bistrița-Năsăud are o frumusețe aparte și că și acolo trăiesc oameni harnici, credincioși, oameni mândri de originea lor.

De ce te îmbraci mereu în straie populare românești?

„Aici la Barcelona ne-am dorit să avem micul nostru colţ românesc şi ne-am aranjat o cameră tradițională cu foarte multe lucruri și haine tradiționale foarte vechi. Eu obinuiesc să îmbrac straie populare când merg la biserică, deoarece pentru mine este o mândrie să îmbrac portul tradițional românesc și pentru că este un semn de respect pentru poporul român. Totodată, pe vremuri, oamenii îmbrăcau straie populare la cele mai importante sărbători religioase, iar eu vreau să duc mai departe acest obicei. Aici, dar nu doar aici, mulți români se feresc să îmbrace straiele populare, dar eu nu îi judec. Poate nu toată lumea are straie populare. Totuși, cine ar simți cu adevărat și ar avea dorință, ar găsi o cămeșă sau un costum tradițional. Nu este așa de greu și este o bogăție culturală pe care o putem arăta străinilor, îmbrăcând aceste frumoase haine tradiționale.”

Cum de ai trecut la Ortodoxism și iubești Bisericile din România?

„În anul 2014, după mulți ani de mers la biserica ortodoxă română în diferite zone ale Spaniei, am simțit că trebuia să fac un alt pas important și am trecut la religia ortodoxă, pe care o simt ca fiind religia mea și Raiul creștinesc unde mi-am găsit liniștea și pacea sufletească. A fost un sentiment foarte special pentru mine și am fost conștient tot timpul că am făcut acest pas pentru a urma credința cea dreaptă. Ţin să menționez importanța pe care o au preoții în diaspora ca pastori și ca lanţ de comunicare între românii aflați în alte țări. Misiunea preoților din diaspora nu este ușoară pentru că ei se luptă pentru a uni comunitățile românești din diaspora. Este un lucru constatat că acolo unde credința este mai puternică, oamenii merg mai mult la biserică, iar comunitatea este mult mai unită. De aia zic că datorită vouă, românilor, mulți străini am găsit drumul nostru spiritual și am trecut la religia Ortodoxă. De aia, eu gândesc că Dumnezeu a coborât de multe ori pe pământul românesc și a rânduit să vă trimită pe voi, ca să ne arătați drumul cel drept.”

Ce iubești tu cel mai mult la aceste meleaguri românești? Dar la oamenii de aici? Au satele românești o poveste aparte pentru tine?

„Consider că România este un adevărat colț de Rai. Eu recomand străinilor să aibă toată încrederea și să meargă în România fără nimic planificat. Totodată, le spun să vorbească cu oamenii – nu contează dacă știu româna sau nu, deoarece oamenii se înțeleg dincolo de orice limbă dacă își doresc cu adevărat, iar românii cu siguranță îi vor înțelege! Le mai spun să umble pe toate coclaurile, să se bucure de liniște, de frumusețea și de magia României, iar când se întorc acasă să se gândească foarte profund dacă ceea ce au văzut este imaginea pe care o aveau despre România și să încerce să o dea mai departe și altor oameni. Pasiunea mea a devenit viața de la țară și lumea bătrânilor, o lume atât de frumoasă și uneori neprețuită, încât ar fi păcat să uitam de ea, deoarece este pe cale de dispariție, din păcate. Pentru mine, bătrânii înseamnă totul! De la ei am învățat tot ce știu despre România, despre istoria, cultura și tradiția acestui neam. De câte ori merg în România, îmi petrec foarte mult timp printe ei. Este o bucurie care nu se poate povesti, atunci când te duci pe la ei și te primesc de parcă ai fi fiul lor. Deși ești un străin, ei nu fac diferență și îți oferă tot ce au mai bun. Mereu îi întreb despre viața lor, cum văd ei vremurile în care trăim și mereu găsesc același răspunsuri – sunt oameni simpli, care trăiesc în conexiune cu pământul, animalele, vecinii și care se mulțumesc cu tot ce le-a oferit bunul Dumnezeu. Vorbesc cu ei la telefon tot timpul și mă interesez de ei, dar cel mai mult, mă uimește și mă bucură nespus, când mă sună ei și se interesează de mine. Plâng de bucurie, de emoție și de dor! Mă întreb de multe ori dacă noi am face lucru ăsta, să sunăm în străinătate pe cineva care nu face parte din familia noastră, fară să ne gândim cât ne-ar costa să sunăm și vedeți, acești bătrâni ne oferă altă lecție de viață: nu este mai important banul decât omul. De aia, nu am cuvinte să vă povestesc ceea ce simt pentru acești oameni frumoși.

Ce gânduri sau sfaturi ai avea să le transmiți celor care ne citesc acum? Poate din lecţiile învăţate pe parcursul timpului?

„Mă simt identificat cu poporul roman mai mult decât cu poporul spaniol. Când mă întorc în Spania, mă simt străin în țara mea. Pentru mine, a avea o viața mai bună nu înseamnă o mașină mai puternică, o casă mai mare sau haine de marcă. Sunt lucruri superficiale pentru care trebuie să plătim un preț exagerat de mare, trăind într-o societate de stres, în care nu avem timp să ne odihnim deoarece trebuie să mergem la lucru și nu avem timp de nimic. Nu avem timp să mergem la sfânta biserică, nu avem timp să ne vizităm familia, prietenii, nu avem timp de noi înșine, pur și simplu uităm să trăim, în căutarea unei stări materiale mai bune. Cu tot respectul meu, pentru mine asta nu înseamnă o viață mai bună. Uneori am întâlnit români care denigrează România și acest lucru m-a durut și m-a afectat foarte mult. Eu consider că nu există pădure fară uscături și că peste tot în lume sunt lucruri mai bune și mai rele, dar asta nu trebuie să ne facă să uităm rădăcinile, strămoșii, oamenii care s-au sacrificat pentru noi, părinții și cei care ne-au educat. Cum bine zice vorba aia, un popor care nu își cunoaște trecutul va fi un popor fară viitor, iar părinții și țara nu se vorbesc de rău! Românii aflați în diaspora sunt cei mai buni ambasadori pe care îi are România, iar ei ar trebui să știe acest lucru și să se folosească cât mai bine de asta! Ei sunt cei care pot oferi o imagine pozitivă despre țara România și pot ajuta străinii să își dorească să cunoască mai bine România și poporul român! Vă sfătuiesc să fiţi mândri de ceea ce sunteţi, să nu vă fie niciodată ruşine de originea voastră şi eu în numele meu personal vă mulţumesc din suflet tuturor şi fiecăruia în parte, deoarece datorită vouă, am ajuns pe meleaguri românești, într-o țară deosebită, în care eu mă simt acasă! Este o bucurie când observ că din ce în ce mai mulți străini ajung în România, că unii se stabilesc acolo, iar alții, după ce o vizitează se întorc din nou și din nou. Eu consider, că încetul cu încetul, datorită vouă, românilor din diaspora, dar nu numai, România este cunoscută tot mai mult, iar poporul român este respectat așa cum ar fi meritat el dintotdeauna!”

Un ultim cuvânt de incheiere?

„Cu mult drag şi respect vă salut pe voi pe toţi şi vă doresc multă sănătate şi fericire oriunde vă aflaţi.”