
Am avut plăcerea să găzduim, la Ambasadă, o reuniune din cadrul campaniei MAE „Dialog cu diaspora pe teme consulare – 2021”, în format hibrid, cu membrii comunității și ai mediului asociativ românesc din Regatul Spaniei.
La eveniment au participat, din partea MAE, directorul general al Departamentului Consular, directorul Direcției Monitorizare și Suport Consular, directorul Direcției Relații Consulare și directorul Direcției Instruire și Comunicare Consulară, reprezentanți ai misiunii diplomatice și oficiilor consulare ale României din Regatul Spaniei (Ambasada României la Madrid, Consulatul General al României la Barcelona, Consulatul General al României la Bilbao, Consulatul General al României la Sevilla, Consulatul României la Zaragoza, Consulatul României la Castellon de la Plana, Consulatul României la Ciudad Real, Consulatul României la Almeria.
În cadrul reuniunii, reprezentanții MAE și membrii comunității românești au purtat un dialogat deschis, constructiv și punctual pe problemele consulare cu care se confruntă cetățenii români din Spania.Evenimentul a fost accesibil pe paginile de socializare ale Departamentului Consular și Ambasadei României în Regatul Spaniei.
Mai multe detalii: http://www.mae.ro/node/57046
Programul „Dialog cu Diaspora pe teme consulare” a fost demarat în 2015, la inițiativa ministrului de externe Bogdan Aurescu, prin acțiuni de informare dedicate cetățenilor din afara granițelor, cu privire la proiectele derulate de MAE pe linia modernizării activității consulare, în vederea asigurării asistenței și protecției cetățenilor români aflați în străinătate.
Începând cu luna mai 2021, ca urmare a deciziei în acest sens a ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, Programul „Dialog cu Diaspora pe teme consulare-2021” a fost relansat, într-o primă etapă în format videoconferință, urmând ca, în funcție de evoluția situației pandemice, să fie reluate și întâlnirile în format fizic.
Reluarea Programului „Dialog cu Diaspora pe teme consulare-2021” vine în sprijinul cetățenilor români din străinătate, inclusiv ca răspuns la semnalările din partea acestora, creând un cadru de dialog deschis și constant.
Prin intermediul acestui dialog, reprezentanții comunităților românești au posibilitatea de a prezenta problemele pe care le întâmpină, cu obiectivul final de identificare a celor mai eficiente modalități de îmbunătățire a calității serviciilor consulare, inclusiv în contextul impactului major al restricțiilor impuse în contextul crizei sanitare ce au afectat activitatea consulară.