Scrisoare deschisă către Ministerul Educației, Guvernul României


In atenția dlui Ministru, prof. univ. dr. Sorin-Mihai Cîmpeanu


Stimate domnule Ministru al Educației,


Dorim să vă aducem la cunostință faptul că ne-au fost semnalate probleme de integrare socială în sistemul educativ românesc de către familii de români/românce ce au locuit în Spania un timp și acum s-au întors în România, iar copiii lor s-au integrat în sistemul educativ din România (atât în școli generale cât și la licee).

Aceste probleme sunt de hărțuire atât din partea colegilor/colegelor cât și din partea profesorilor/profesoarelor. Li s-a reproșat faptul că au locuit în stăinătate un timp, că nu cunosc perfect limba română, au carențe la anumite materii cum ar fi istorie, geografie, etc.
De fapt, avem cazuri în care familiile de români, din cauza lipsei de ajutor pentru integrarea în școală a copiilor, au fost nevoite să se reîntoarcă în Spania.
De aceea vă solicităm crearea în școli și licee a postului de PROFESOR/PROFESOARĂ DE SPRIJIN PENTRU INTEGRARE, cu funcția de sprijin pentru integrarea socială a acestor elevi/eleve, atât din punct de vedere a integrării în clasă, pentru prevenirea situațiilor de hărțuire sau bulling, cât și pentru sprijinirea elevilor/elevelor ce vin din strainătate în a-și îmbunătăți cunoștințele la anumite materii (diferențe detectate în urma unei prime evaluări).

Considerăm că este important pentru românii/româncele ce doresc să se întoarcă împreună cu familiile lor în România să se simtă sprijiniți/sprijinite în integrarea copiilor lor în sistemul educativ românesc, dovedind interesul din partea statului român pentru reîntoarcerea acestora.


Inițiator:


Federația Asociațiilor de Români din Andaluzia


Semnatari:

Asociación Socio-Cultural Romanati din El Ejido
Asociația hispano română din Cuenca Hisparucuenca
Asociația hispano română din Valencia PRO DATINA
Asociația hispano română din Cordoba TRAIAN
Asociația de români din Mostoles
Asociațía femeilor românce din Cordoba
Asociația românilor din Malaga CARISMA JUVENIL
Asociația românilor din Huelva CASA ROMÂNIEI