Președintele Academiei a răspuns luni la trei întrebări primite de la participanții la Congresul Studențesc Aniversar al Serbării de la Putna. Prima a fost despre valoarea și capacitățile noii generații. Mai este aceasta capabilă să dea mari creatori ca Sadoveanu sau Nichita Stănescu? „Fiecare generație are sentimentul nimicniciei sale”, a răspuns Acad. Ioan-Aurel Pop, dar „nimic nu e pierdut, să știți”.
Andrei Marin, student din Iași, i-a transmis Președintelui Academiei Române următoarea întrebare: „Cum vedeți noua generație ce are să vă înlocuiască? Are noua generație potențialul să se ridice la standardele celor dinaintea lor? Ați găsit potențiali scriitori pe măsura lui Sadoveanu, ori poeți, precum Nichita Stănescu în această generație?”
Redăm în continuare răspunsul integral al lui Ioan-Aurel Pop. Intertitlurile aparțin redacției basilica.ro.
Fiecare generație are sentimentul nimicniciei sale, dar nimic nu e pierdut
Răspunsul Acad. Ioan-Aurel Pop la prima întrebare primită de la participanții la Congresul Studențesc Aniversar al Serbării de la Putna.
Grea întrebare. Eu, care predau de o viață întreagă în școli de toate felurile – nu am predat numai la universitate –, nu am avut impresia că elevii și studenții de astăzi sunt mai proști decât elevii și studenții generației mele. Dimpotrivă. Unii te pun în încurcătură într-o manieră destul de viguroasă și trebuie să știi să dialoghezi pe măsura evoluției ideii de dialog.
Vreau să vă spun că, în problema aceasta a valorii generației de azi și a valorii generațiilor de mâine în comparație cu ce a fost ieri, noi cădem în extreme, cum ni se întâmplă mereu. Sunt astăzi unii care spun că sunt cei mai deștepți din lume și alții care spun că niciodată nu vor mai fie alții ca Eminescu, Sadoveanu pe lumea aceasta.
Ceea ce vreau eu să vă spun, din constatările mele de istoric, este că fiecare generație are sentimentul nimicniciei sale. Gândiți-vă: Eminescu, în Epigonii, zice: „Iar noi? Noi, epigonii?…” și vorbește de filele de aur ale culturii noastre, de marii scriitori din trecut, care au scris „o limbă ca un fagure de miere”. Și, despre el și generația lui, aproape nimic.
Și noi spunem despre generația lui Eminescu că este generația de aur sau perioada clasică a literaturii române, nu?
Prin urmare, sentimentul nimicniciei îl avem și cei care avem o oarecare cunoaștere simțim întotdeauna că în trecut s-a făcut mult și bine, fiindcă diminuăm defectele, trecem peste ele, nu vedem nimicniciile din trecut.
Nici în epoca în care s-au făcut Serbarea de la Putna de acum 150 de ani nu se înțelegeau mai bine românii decât se înțeleg astăzi. Se certau între ei… uitați-vă la Eminescu ce diatribe are contra lui C.A. Rosetti…
Și, totuși, lumea a mers înainte.
Nu putem exista în afara credinței și culturii
Nu sunt îngrijorat deloc și sunt convins că vor fi scriitori la fel de buni, chiar dacă nu vor mai fi neapărat cu pana, cu stiloul, cu pixul, ci vor fi creatori de imagini vizuale poate.
Continuarea articolului aici.
Preluare: basilica.ro
Ziarul românilor din Andalucía 