Până acum vreo trei ani nu mă gândeam prea mult la ce înseamnă să acumulezi informații(din cărți, seminarii, cursuri) și să nu știi să le folosești. Acum mă întreb: „oare câți oameni  pun în practică toate ideile valoroase pe care le au  în urma unui curs, seminar sau a unei cărți citite? ”

Există această „verigă lipsă” între ceea ce știm -informație acumulată- și cum  folosim această informație în activitatea noastră zilnică, astfel încât să fim eficienți, să îndeplinim obiective și să obținem rezultatele pe care ni le dorim, atât pe plan personal cât și profesional. Avem tendința să petrecem foarte mult timp acumulând informații, în loc să dezvoltăm strategii despre cum să punem în practică tot ce am învățat din carti, seminarii, cursuri sau trainiguri. Realitatea este că oamenilor le este dificil să folosească în beneficiul lor cunoștintele acumulte în decursul timpului, deoarece acest lucru presupune schimbare de comportament, atitudine și obiceiuri. Întrebarea este cum acoperim această „verigă lipsă” dintre ceea ce știm ca ar trebui să facem, bazându-ne pe cunoștintele acumulate și ceea ce facem de fapt în activitatea noastră zilnică, astfel încât acest proces să ne ajute să ne realizăm obiectivele și să devenim oameni de succes.

Paul J. Meyer (fondatorul Leadership Management Internațional) spunea că există trei factori care ne impiedică să punem în practică informațiile acumulate:

  • SUPRAÎNCĂRCARE CU INFORMAȚIE –  avem acces ușor la informație, iar din aceasta cauză foarte mulți oameni suferă de supradoză de cunoștințe, din diferite domenii. Este o capcană, deoarece acumularea de informații este cel mai simplu proces, însă dacă nu aduce o schimbare în modul nostru de gândire și comportament  astfel încât să fie transformată într-o experiență personală, este un proces inutil, care ne consumă timp și energie.
  • FILTRAREA NEGATIVĂ A INFORMAȚIE –  se pare că sistemul nostru cognitiv de procesare a informației este ușor disfuncțional datorită condiționărilor negative dobândite de-a lungul vieții. Aceste condiționări negative au impact asupra modului nostru de gândire, cu alte cuvinte ne fac să fim  pesimiști, influențând negativ modul în care acționăm în anumite situații. Fără o atitudine potrivită, optimistă, nu vom putea să acționăm conform a ceea ce știm și ne dorim pentru noi. Avem nevoie de motivație interioară pentru a ne folosi de cunoștințele acumulate.
  • LIPSA  UNUI PLAN DE ACȚIUNE- să ne gândim că avem informația corectă și necesară, avem motivația să acționăm, bazându-ne pe ceea ce știm, însă ne lipseste un plan de acțiune(activitate). Aceasta este  este de fapt etapa  cea mai grea din tot acest proces, pentru că acest plan de acțiune ne obligă să facem lucrurile diferit, să ne schimbăm obicieurile și comportamentul – iar acest lucru necesită efort, perseverență, disciplină și practică, practică, practică…

Pentru a acoperi acestă “lipsă” dintre teorie și practică, Paul J. Meyer a creat un proces de dezvoltare personală, bazat pe practică/acțiune, care să ajute oamenii să indentifice condiționările negative pe care trebuie să le depășească, astfel încât să se producă o schimbare de atitudine și comportament.( https://www.lmi-world.com/how-we-do-it/personalized-process/)

Camelia Potârniche- Partener LMI Romania

https://www.linkedin.com/in/potarniche-camelia-5b249148/