Act aniversar

Înălțăm doxologie lui Dum­nezeu, Cel în Treime închinat, Care ne-a învrednicit să ajungem în ziua de sărbătoare, 22 iulie 2021, când Înaltpreasfinţiţii şi Preasfinţiţii Părinţi ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi ai Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu tot clerul, monahii şi credincioşii ortodocşi români, împărtăşesc bucuria Preafericitului Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul României, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viaţă.

De-a lungul timpului, Bunul Dumnezeu a dăruit Bisericii Ortodoxe Române păstori providen­țiali, care prin jertfelnicia și înţelepciunea lor au cârmuit iscusit Corabia mântuirii neamului românesc, prin valuri adeseori potrivnice.

Dumnezeu a rânduit ca în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, să se nască în familia învă­ță­torului Alexie și Stela Ciobotea cel de-al treilea copil, primind la botez numele marilor profeți Daniel și Ilie.

Viața duhovnicească a familiei, în special a evlavioasei sale mame, a înmiresmat cu har aspirațiile tânărului Dan-Ilie. După finalizarea cursurilor liceale, dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeu l-a determinat să se înscrie la cursu­rile Ins­titutului Teologic Universitar Ortodox din Sibiu, pe care le-a absolvit în anul 1974. Fiind înzestrat cu minte strălucitoare și voință puternică, înțelegând că adânc pe adânc cheamă, a frecventat, în perioada 1974-1976, cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din București, sub îndrumarea pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae. Întâlnirea cu cel mai mare teolog român al secolului XX a sporit în inima sa chemarea spre înalta teologie, pentru care teologul Dan-Ilie Ciobotea și-a continuat studiile în străinătate: la Strasbourg – Franța (1976-1978) și Freiburg im Breisgau, Germania (1978-1980).

În data de 15 iunie 1979 a sus­ținut teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg, intitulată: Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité, primind calificativul maxim.

În anul 1987 a devenit monah la Mănăstirea Sihăstria, primind numele Daniel, în vremea stăreției arhimandritului Victorin Oanele, avându-l naș de călugărie pe râvnitorul sihastru și misionar cu viaţă sfântă, arhimandritul Cleopa Ilie. În același an, a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah, iar în anul 1988 a fost hirotesit protosinghel și numit consilier patriarhal, director al Sectorului teologie contemporană și dialog ecumenic, fiind prețuit de Patriarhul Teoctist.

După ce s-a remarcat vreme de opt ani ca profesor de teologie la Bossey (Elveţia), unde a promovat cu multă pasiune şi competenţă Ortodoxia şi valorile ei nemuritoare în faţa a sute de tineri teologi de diferite confesiuni din toată lumea, în anul 1988 a devenit confe­rențiar la Catedra de Misiune creș­tină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din București.

A fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul „Lugojanul”, și hirotonit arhiereu în data de 4 martie 1990, apreciindu-se strădania cu care și-a încununat tinerețile prin pregătirea teologică temeinică. În același an a fost ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, întronizarea având loc la 1 iulie 1990. În această demnitate a desfă­șurat o bogată activitate ctitoricească, pastoral-misionară, teologică, culturală și social-filan­tro­­pică.

La 12 septembrie 2007, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat în ziua de 30 septembrie 2007, în Catedrala Patriarhală.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dinamizat viața bisericească în toate aspectele ei, urmând firul jertfelnicei lucrări din Moldova. În toamna anului 2010, a început lucrările de înălțare a Catedralei Mântuirii Neamului, simbol al comuniunii şi demnităţii naţionale româneşti, dar şi o necesitate practică, liturgică şi misionară, pecetluite cu revărsare de har prin slujba de târnosire a Sfântului Altar, oficiată de către Preafericirea Sa, împreună cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, şi ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 25 noiembrie a anului 2018, Anul Centenar al făuririi României Mari.

Totodată, Preafericirea Sa a desfăşurat o bogată şi remarcabilă activitate în planul relaţiilor externe bisericeşti, prin promovarea dialogului cu Bisericile Ortodoxe surori şi celelalte comunități creştine şi a cooperării cu orga­nizaţiile creştine europene şi mondiale, dar şi la nivelul relaţiilor interbisericeşti lo­cale.

Cunoscând numărul mare al credincioşilor români ortodocşi aflaţi în afara graniţelor României, Patriarhul Daniel a dezvoltat şi intensificat misiunea şi responsabilitatea pastorală a Bisericii Ortodoxe Române pentru comunită­țile ortodoxe româneşti din diasporă, prin înfiinţarea de noi eparhii, de numeroase parohii şi dobândirea de sedii şi lăcașuri de cult.

Aducem smerită rugăciune Prea­sfintei și de viață făcătoarei Treimi Care, în iubirea Sa revărsată peste poporul român dreptcredincios, a rânduit ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române un ierarh evlavios, jertfelnic şi înţelept, care, în vremuri deloc ușoare, cu adânci schimbări în societatea contemporană, este călăuză dreaptă şi luminoasă clerului, monahilor şi credincioşilor ortodocşi români din țară și din diasporă.

Ne rugăm Preamilostivului Dum­nezeu să-i dăruiască sănătate deplină, bucurii duhovniceşti şi puteri sporite în împlinirea misiunii de arhipăstor al Bisericii Ortodoxe Române.

S-a întocmit, ca mărturie peste ani, acest Act aniversar, care s-a citit în Catedrala Patriarhală în ziua de 22 iulie 2021, la împlinirea vârstei de 70 de ani ai Preafericitului Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul Tronu­lui Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

ziarullumina.ro