Abuzuri la vămile sârbești.

Ringo Dămureanu oprit să intre in Serbia de Ziua Românilor de Pretutindeni.

De Ziua Românilor de Pretutindeni dep. Ringo Dămureanu nu a putut fi prezent duminică în comunitatea românească de pe Valea Moravei (Serbia). Autorităţile sârbeşti i-au blocat sâmbătă seara accesul prin vămile Porţile de Fier 1 şi 2, pe motiv că 30 de albume lingvistice pe care le ducea fraților români din Serbia sunt „marfă” şi trebuie îndeplinite forme vamale.

LA MULȚI ANI, ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI

Azi nu voi putea fi alături de voi decât sufletește, nu însă și fizic, așa cum ne doream cu toții.

Astăzi eram așteptat în inima Serbiei, în comunitatea istorică românescă de pe Valea Moravei, situată la 200 km depărtare de vama Porțile de Fier, uitată de România vreme de 200 de ani. Vă dați seama, câtă românitate există în dreapta Dunării, de care nu ne pasă!?…

Autoritățile sârbești însă mi-au blocat de două ori accesul, aseară, atât prin vama Porțile de Fier 2, cât și PF1, arătând o ostilitate mai mult decât evidentă, în ajun de Ziua Românilor de Pretutindeni.

Serbia pare că îmi arată o față tot mai neprietenoasă, după ce în urmă cu două luni am fost cu o delegație în Valea Timocului și zona Borului, unde am văzut cum oamenilor de acolo le sunt otrăvite apele și aerul, și în urmă cu două săptămâni am fost în Timoc cu Copreședintele AUR, George Simion, care a văzut o parte din nedreptățile la care sunt supuși etnicii români.

Astăzi am avut la mine niște cărți. Aproape 30 de exemplare din Atlasul lingvistic al zonei cuprinse între Morava, Timoc și Dunăre, vol. 1 și 4, editat de Institutul „Sextil Pușcariu” de pe lângă Academia Română, un document menit a demonstra indubitabil continuitatea noastră pe acel pământ și să desființeze total falsa „limbă vlăhășească” pe care încearcă să o scornească autoritățile sârbești, o sfidare la adresa adevărului istoric și lingvistic, împotriva căreia Statul român nu a luat și nu ia nicio atitudine.

Săptămâna viitoare, joi, este așteptată în Timoc noua ambasadoare a României, iar frații noștri voiau să o întâmpine, printre altele, cu acest album, pentru a o convinge să nu îi trădeze și să nu îi uite, cum a făcut predecesoarea sa.

Ei bine, acesta a fost și pretextul pentru care am fost întors în România de două ori într-o singură zi. Că aceste cărți ar fi.. „marfă” și trebuie îndeplinite forme vamale. Dar cărțile pe care nu le-ați dat românilor de aici vreme de 200 de ani ce sunt? Tot marfă? Sau asimilare și genocid etnic ?!

Sfidarea autorităților sârbe la adresa unui demnitar al Statului român este evidentă.Marți, când am mers la Negotin pentru a serba Ziua românilor timoceni, Ziua Sf. Mucenic Ioan Valahul, am fost ținut în vamă la Porțile de Fier 2 peste 75 de minute și doar după ce am claxonat și făcut gălăgie s-au sinchisit să îmi dea drumul. Stăteau și mă lăsau să aștept. Am ajuns abia la sfârșitul Sfintei Liturghii.

Ieri seară, la aceeași vamă sârbească, am fost întâmpinat cu aceeași atitudine de indolență, apoi urmată de controlul portbagajului de o echipă de vameși, polițiști de frontieră și chiar un agent al serviciilor secrete, care m-a interogat care îmi este ocupația, dacă sunt ziarist, dacă am misiune în Serbia etc. Acesta a luat din mașină un exemplar din ziuarul „Patrioții”, în care un articol vorbește tocmai despre faptul că românii din Timoc se opun otrăvirii apei și aerului. Așadar, nu partea „vamală” era problema, ci „delictul de opinie”. Vă mai spun că acest agent special a făcut poze la mașină, la portbagaj și, mai ales la coperta albumelor, vizibil deranjat de titlul albumelor.

În vama sârbească de la Porțile de Fier 2 am mai stat încă o dată aseară, peste 25 de minute, doar pe sensul de ieșire, pentru că absolut toți lucrătorii sunau neștire pe toate canalele: telefoane fixe, mobile etc. Probabil la Belgrad, dacă nu chiar la Moscova… Abia după alte claxoane și gălăgie au ieșit afară să îmi mai ceară „few minutes”, apoi, în sfârșit să îmi restituie actele.La recomandarea CoPreședintelui Partidului, am făcut încercarea și cu vama Porțile de Fier 1.

Acolo, personalul mult mai educat. Dar chiar și așa, cu tot pașaportul meu diplomatic UE, tot mi-au căutat în portbagaj, cu aceleași motive – cărțile, dar… și în rufele personale din troler. O atitudine absolut umilitoare din partea vameșilor sârbi la adresa unui parlamentar român, care, în plus, mai este și membru al Grupului de prietenie România – Serbia…. ironia sorții.

La rândul lor, polițiștii de frontieră români se plângeau și ei de discriminarea României de către Serbia, în raport de ceilalți vecini, țara noastră fiind singura la ai cărei cetățeni nu li se ia în considerare vaccinul la intrarea în Serbia, ci musai trebuie test COVID pentru români.

Chiar dacă România este pe lista verde oriunde în Europa, în Serbia, România este pe lista cu risc epidemiologic ridicat.

Testul COVID se cere mai nou la PF2 și diplomaților români, după vizita de acum două săptămâni a domnului George Simion, polițiștii de la această vamă au început să îl ceară, chiar dacă ai pașaport diplomatic, tot pentru a arăta ostilitatea Statului vecin față de poporul român și reprezentanții săi.

Cu toate acestea trebuie să spunem: românii din Serbia și din Spania și din Anglia și din Italia și din Germania și din Bulgaria și din Ukraina și din Moldova și din Kazahstan și de oriunde din Lume sunt frații noștri.

Nu „sârbii sunt frații noștri”. Cel mult… veri 🙂

La mulți ani, încă o dată, azi, Românilor de Pretutindeni !”, a transmis dep. Ringo Dămureanu pe pagina sa de Facebook

Proteste in București la Ambasada Serbiei

De precizat că in urmă cu 3 săptămâni, deputatul Ringo Dămureanu impreună cu senator Evdochia Aelenei și deputatul Dănuț Aelenei au deschis primul birou parlamentar din Diaspora, în afara domiciliului vreunui parlamentar, în Spania, orașul El Ejido, regiunea Almeria – Birou Parlamentar Onorific Almeria