
Cu ocazia Zilei Independenţei, a aniversării a 73 de ani de existenţă a Statului Israel, Asociaţia „Centrul cultural româno – israelian” (CCRI) din România, în colaborare cu Primăria municipiului Olteniţa şi Direcția de Cultură Olteniţa, vă invită să participaţi la vernisajul expoziţiei „Un secol de istorie a kibbutz-ului în Israel”.
Expoziţia cuprinde 22 de tablouri în care sunt prezentate imagini, însoţite de o scurtă descriere în limba română, ce zugrăvesc aspecte din viaţa zilnică a locuitorilor kibbutz-urilor israeliene.
Veți putea urmări și asculta formația ”Am Israel Chai”, condusă de maestrul Daniel Ene, într-un minunat concert klezmer.
Evenimentul va fi transmis LIVE pe grupul Facebook: Nando Mario Varga – Agenția de știri Anima News (https://www.facebook.com/animanews.agentiedestiri)
Vernisajul va avea loc pe data de 26 Mai 2021, de la orele 12:00, la sediul Direcţiei de Cultură Olteniţa din str. Argeșului nr. 6A, municipiul Oltenița, jud. Călărași.
Sponsor: Firma ”Campeador”, condusă de familia Larionesi, o mare iubitoare a Dumnezeului lui Israel.
Felicitări și toate aprecierile domnilor Costinel Milescu, primarul Municipiului Oltenița, dr. Avraham Marian Cioceanu, președintele CCRI și Theodor Zavalaș, manager Direcția de Cultură Oltenița.
Întreaga activitate se va desfășura respectând, cu stricteţe, toate prevederile legale în vigoare privind prevenirea răspândirii virusului COVID – 19
Asociaţia „Centrul cultural româno – israelian” din România, promovează şi susține cultura israeliană şi românească, derulând programe de informare, educare şi conştientizare a popoarelor şi comunităţilor noastre, despre istoria, tradiţia şi cultura celor două popoare, şi în special istoria comună a acestora, dar şi mai bună cunoaştere a valorilor morale, sociale, ştiinţifice, turistice, economice şi politice, specifice fiecărei ţări.
Trustul Media Anima, partener media, susține activitățile deosebite realizate de asociaţia „Centrul cultural româno – israelian” din România, sub conducerea distinsului dr. Avraham Marian Cioceanu, președintele asociației.
Nando Mario Varga / Trustul Media Anima

Preluare animanews.org