Religia și poezia sunt cele mai mari creații spirituale

Filozoful materialist și ateist Feuerbach (1804 – 1872) pleacă de la Hegel și pune în evidență funcția socială a religiei. El afirmă că poporul se stimează pe sine însuși în măsura în care crede în religia sa. O națiune este puternică și importantă în istoria mondială, numai dacă recunoaște și are un cult pentru propria sa nesfârșire și divinitate.

Feuerbach spune că relația dintre oameni și corpurile cerești apare clar în toate religiile din lume. El explică cum „soarele, luna și stelele sunt obiecte vizibile, existențele obiective în care omul și întreg poporul își privește propria ființă întunecată și plină de enigme. Ființa poporului este echivalentă cu ființa simplă a naturii, ființă vizibilă. Spiritul e complet topit în caracterul specific al poporului și de aceea poporul își divinizează propria ființă în diferite personaje și ființe din natură.”1

Atracția lui Dante Aligheri în Divina Comedie și a ciobanului din Miorița către stele poate fi explicată cu trimitere la Feuerbach, care spune că: „În stele avem un exemplu clar despre cum o ființă sau un lucru este un obiect pentru religie, numai dacă este o cauză pentru spaima morții sau pentru bucuria de viață, adică produce senzația de dependență.”2

George Călinescu a afirmat cu hotărâre în Istoria literaturii române, că Miorița este unul din cele patru mituri fundamentale ale românilor și că „prin mit se înțelege o ficțiune ermetică, un simbol al unei idei generale”. Feuerbach spune că miturile sunt în primul rând fenomene psihice, care reflectă alcătuirea sufletului. Elconsideră că „religia este cea mai tare forță unificatoare, legătura cea mai indestructibilă a unui popor. Religia este uniunea lăuntrică, însăși unitatea poporului, contopirea națiunii, întrepătrunderea sa, adunarea, desfacerea și refacerea tuturor ființelor și indivizilor într-o singură ființă. Forța unei națiuni constă în religia sa, este o forță ideală, și nu constă din armate sau puternice șanțuri și ziduri de apărare. Națiunea își are tăria numai în conștiința propriei eternități, care este religia sa.”3 Feuerbach revine mereu la această idee și o accentuează în mai multe feluri. Scrierile lui ne ajută să înțelegem de ce vor unii să distrugă religia, iar el desigur că ar fi împotriva intenției lor destructive. Distrugerea religiei face parte dintr-un plan strategic militar, al unora contra altora.

El mai spune că „prima și cea mai nobilă înfățișare a spiritualității unei națiuni este arta și îndeosebi poezia populară. Cea mai înaltă formă de artă este tragedia, iar tragedia e cea mai de seamă formă a poeziei.”4 El continuă: „A doua ca fiind cea mai distinsă înfățișare în spiritualitatea unui națiuni – și în care aceasta își are adevărul său – este religia.”5

Feuerbach pune totuși religia pe primul plan într-alt fel. Religia stă mai clar și mai adânc în duhul poporului decât poezia, cu toate că nicio națiune nu poate exista fără poezie. Spiritualitatea și înțelepciunea de fapt a unui poporul constă în religia sa.6 Temelia stă în religie. În religie poporul recunoaște și glorifică credința unanimă în sine însuși și nesfârșirea sa ca întruchipare a deosebirii sale spirituale naționale, cât și ca ființă colectivă. El spune că: „Religia este viziunea specificității ființei unui popor în eternitate sau viziunea generalității sale în ființa sa specifică. Prin religie poporul, în principal, se înalță pe sine însuși în conștiința ființei sale.”7

În privința rolului religiei pentru psihicul individului și problemele sale existențiale, el spune că „omul mai caută în religie și un mijloc contra a ceea ce îl face să se simtă dependent și condiționat. Astfel, remediul contra morții este credința în nemurire. Se afirmă că prima sau cea mai veche religie a fost religia naturii, iar până și divinitățile spirituale sau politice ulterioare, ca zeii grecilor sau germanilor, au fost mai întâi chipuri de zei ai naturii. Natura a fost și este în continuare, la popoarele care trăiesc în natură, nu vreun simbol sau instrument pentru vreo ființă sau zeitate ascunsă în dosul naturii, ci natura în sine ca atare este obiect de înaltă prețuire religioasă.”8

Feuerbach consideră că poezia populară este expresia spiritualității unei națiuni, iar religia e cea mai mare creație spirituală a poporului. El explică în ce fel religia este rezultatul proiectării sufletului omului pe natură, în același timp în care natura e sanctificată. Legătura cu idea unei lumi metafizice este – după el – o formă de alienare, de înstrăinare.

Feuerbach are dreptate că literatura populară orală și religia sunt definitorii pentru o națiune. Dar a scăpat din vedere că mai este încă ceva și mai important. Noi românii știm un lucru, pe care Feuerbach nu l-a spus. Este inexplicabil cum de a scăpat din vedere acest lucru atât de evident: Cea mai de seamă creație a oricărui popor – și care îl individualizează mult mai definitoriu decât religia sau arta – este limba sa. Fără limbă, nu este posibilă nici religia, nici literatura și nici vreo altă creație artistică sau materială a vreunui popor sau a unei națiuni. Fără limbă nu este posibilă societatea și nici civilizația. Limba română ne unește mai mult decât religia. Religia noastră se găsește și în alte țări, cu alte limbi, din Grecia sau chiar din Egipt, până în Finlanda și până hăt la strâmtoarea Bering. Unii români cred în ortodoxie sau în ce vor ei, alți cred în ateism, care e tot o formă de credință,însă negaționistă, fără a putea fi dovedită științific,după cum nicio religie nu poate fi adeverită științific. Iar alții nu cred nici una nici alta, nu cred nimic. În aceste vremuri, în cele mai multe țări, religia nu mai are forța unificatoare pe care o avea pe vremea lui Feuerbach. A trecut pe planul doi. Acum, forța care ne unește pe noi este limba română. Indiferent ce religie am avea, suntem cu toții frați de trai și frați de grai. Suntem toți în aceeași barcă. E singura limbă prin care toți cetățenii acestei țări putem comunica între noi, indiferent de religie sau de etnie.

La Feuerbach găsim și cauzele pentru care în zilele de azi dușmanii tradiționali ai României, ajutați de cozile lor de topor, trădătorii de țară, trădătorii întregului popor al acestei țări, fac eforturi disperate să șteargă identitatea istorică a țării noastre. Ei atacă identitatea națională și culturală a noastră, a tuturor, orice etnie sau cultură am avea unii sau alții. De aceea ei atacă în principal religia majorității și denigrează toate valorile noastre istorice și culturale. Ei atacă și limba noastră, a tuturor, din România și din Republica Moldova. Dar asta nu au învățat-o de la Feuerbach. O știau de acasă. Care mai e patria și țara trădătorilor de patrie sau de țară?

1 … Sonne, Mond und Sterne waren nur die sinnlichen Gestalten, die objektiven Existenzen, in denen es sein eignes dunkles und geheimnißvolles Wesen anschaute. Das Wesen solcher Völcher war eben noch das einfache Naturwesen, sinnliches Wesen, der Geist ganz aufgegangen in die Besonderheit dieses Charakters des Volkes, und sein Wesen verehrte es daher in den besondern natürlichen Gestalten und Wesen. (Feuerbach 1975:26)

2 Gerade an den Sternen haben wir en deutliches Beispiel, dass nur dann ein Wesen oder Ding Gegenstand der Religion ist, wenn es ein Gegenstand, eine Ursache der Todesfurcht oder Lebensfreude ist, ein Gegenstand also des Gefühls der Abhängigkeit. (Feuerbach 1960b:40)

3 Die Religion ist … der festeste Zusammenhang, das unverletzlichste Band des Volkes. (…) Die Religion ist die innigste Vereinigung, ja Einheit des Volkes, sie ist die Zusammenschmelzung, Zusammendrängung, Sammlung, Auflösung und Vereinigung aller Wesen und Individuen in Ein Wesen. (…) Die Kraft eines Volkes ist allein darum seine Religion, die Kraft ist ein Ideelles, sie besteht nicht in der Anzahl der Heere und in der Festligkeit der Wälle und Mauern, und diese Kraft hat ein Volk nur in dem Bewußtsein seiner eignen Unendlichkeit, das ist seiner Religion. (Feuerbach 1975:24-25)

4 Die höchste Form der Kunst ist aber dem Begriff nach die Tragödie. (…) Die Tragödie ist … die erhabenste Form der Poesie. (Feuerbach 1975:22)

5 Die zweite vornehmste Gestalt des Volksgeistes, in der er seine Wirklichkeit hat, ist die Religion. (Feuerbach 1975:24)

6 Bei der Religion ist es noch auffallender und sichtbarerer, daß sie aufs innigste mit dem Volksgeiste zusammenhängt, als bei der Poesie, wiewohl auch kein Volk ohne Poesie ist (…) Die eigentliche Geist und die Vernunft eines Volkes ist seine Religion. (Feuerbach 1975:24)

7 Die Religion ist also die Anschauung des besondern Wesens im Unendlichen oder

des Allgemeinen im besondern Wesen; in der Religion erhebt sich daher das Volk in das Bewußtsein des Wesens überhaupt … (Feuerbach 1975:27)

8 … in der Religion sucht der Mensch zugleich die Mittel gegen Das, wovon er sich abhängig fühlt. So ist das Mittel gegen den Tod der Unsterblichkeitsglaube. (…) es ist jetzt allgemein anerkannt, dass die älteste oder erste Religion des Menschen die Naturreligion, dass selbst die späteren geistigen und politischen Götter der Völker, wie der Griechen und Germanen, zuerst, ursprünglich nur Naturwesen waren. (…) Die Natur war daher und ist noch heute bei den Naturvölkern nicht etwa als Symbol oder Werkzeug eines hinter der Natur versteckten Wesens oder Gottes, sondern als solche, als Natur, Gegenstand religiöser Verehrung. (Feuerbach 1960b:42-43)

Feuerbach, Ludwig (1960a), Gedanken über Tod und Unsterblichkeit, în Sämtliche Werke, Band 1, Frommann Verlag Günther Holzboog, Stuttgart-Bad Cannstatt

Feuerbach, Ludwig (1960b), Vorlesungen über das Wesen der Religion, în Sämtliche Werke, Band 8, Frommann Verlag Günther Holzboog, Stuttgart-Bad Cannstatt

Feuerbach, Ludwig (1975), Einleitung in die Logik und Metaphysik, Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt.

Va urma: Sala de lectură (3) Karl Marx – Religia este inima într-o lume fără inimă