26 Aprilie 2020. Era ora 10. Deși adia un vânt rece, soarele ieșise de mult și începea să încălzească ușor atmosfera. De la balcon am văzut o fetiță pe trotuarul din fața blocului, era pe o bicicletă roz, cu un zâmbet larg pe fețișoară, însoțită de tatăl ei care o ajuta să nu cadă. Un moment am avut imaginea de ceva nou și vechi în același timp. Apoi o emoție puternică m-a cuprins și am avut aceeași senzație care o aveam când eram mică și după o iarnă grea vedeam primul ghiochel în grădină. Nu trecuse iarna dar se vedea speranța unei primăveri.
Exact același sentiment îl am acum, bucuria că facem primul pas spre normalitate.
Măsurile luate de guvernul Spaniei au permis ca, din această duminică, zi cu soare în Almeria, copiii să aibă voie să iasă afară din casă.
Ministerul sănătății spaniol a publicat un „Ghid de bune practici privind ieșirea populației infantile în timpul stării de alarmă”. Astfel, copiii de până la 14 ani pot ieși la plimbare o dată pe zi, timp de o oră, la cel mult 1 km distanță de casă. Sunt interzise parcurile de copii și instalațiile sportive. Minorii trebuiesc însoțiți de un adult cu care locuiesc (poate fi și altă persoană decât părinte sau tutor, dar în acest caz trebuie să aibă o autorizație a acestora).
Se specifică în acest ghid că aceste plimbări trebuiesc să fie controlate și nu se pot vizita bunicii, rudele sau prietenii care locuiesc la alt domiciliu. Nu sunt permise întâlniri cu prietenii sau persoanele străine, iar contactul ocazional trebuie făcut ținând cont de măsurile de prevenire ce prevăd o distanță de 2 m între persoane.
Nu este permisă folosirea mașinii pentru acest tip de plimbare. Copiii pot fi luați în mașină doar atunci când însoțesc un adult în activitățile permise de starea de alarmă sau pentru a merge la doctor.
Copiii au voie să alerge, să sară, să se joace și să practice exerciții fizice, respectând distanța față de străini. Pot ieși cu propriile jucării, biciclete, trotinete sau patine.
În ceea ce privește măsurile de protecție, nu este necesară folosirea mănușilor- lucru mai complicat pentru un copil – deoarece folosirea incorectă a acestora poate implica un risc mai mare. Este suficientă igienizarea mâinilor la ieșirea și la intrarea în casă, deasemenea să fie învățați să nu își atingă ochii, nasul și gura. În plus se recomandă folosirea măștilor (pentru cei mai mari de 3 ani) atunci când nu se poate menține distanța de securitate.
Plimbarea este permisă doar în orarul 9 dimineața – 9 seara, preferabil atunci când este soare, cu evitarea orelor de vârf.
Aceste măsuri răspund recomandărilor specialiștilor care afirmă că realizarea unei plimbări zilnice este bună pentru sănătatea și bunăstarea copiilor. Se îmbunătățește sănătatea emoțională și permite acestora să aibă o viață mai activă fizic, să se bucure de aerul liber și să prevină problemele asociate cu carantina.
S-a avut în vedere și că o măsură de echitate, neexistând condiții și stiluri de viață egale în toate familiile, iar carantina a avut un impact diferit asupra copiilor, ei fiind un colectiv vulnerabil la schimbările stilului de viață impuse de starea de alarmă.
Sunt primii pași către revenirea la normal și putem vedea că finalul acestei stări de alarmă este mult mai aproape.Preluare   20minutos.es