Cultura română – un nou ”pământ al făgăduinței”

Cultura română – un nou ”pământ al făgăduinței”

Cultura este regina societății, reprezintă paradigma creativă care oferă sens, proiecție și viitor unui popor. Din păcate în societatea românească există o mentalitate generalizată și futilă că valorile culturale sunt ”cenușăreasa” societății, în realitate cultura este cea mai importantă activitate ingenioasă a umanității. Instituțiile statului român, de la guvern la președinție sau parlament pun la coada clasamentului relevanța și finanțarea culturii în societate și stat. Total greșit, pentru că doar cultura reprezintă singura activitate creativă românească care ne oferă vizibilitate și importanță în lume, pornind de la Eminescu, Pârvan, Iorga, Eliade, Cioran, Ionescu, Enescu, Brâncuși sau Celibidache. Doar cultura ne definește ca popor, nimic altceva. Românii și diriguitorii instituțiilor cunosc foarte puțin despre originile și definirea acestei relevante activități ale spirtului și inteligenței umane. Cultura, care provine de la cuvântul latin colere, ce se traduce prin „a cultiva”/„a onora”, se referă în general la o activitate umană. Definiția dată de UNESCO consideră cultura ca „o serie de caracteristici distincte a unei societăți sau grup social în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoționali”. DEX -ul oferă o definiție sintetică: „Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.” Sociologul Ionuț Anastasiu în studiul „Cultură și diversitate. Introducere în sociologie” face o clasificare normativă a culturii: 1. Sensul descriptiv este utilizat pentru a evidenţia diferitele tipuri de activităţi sau comportamente asociate unei anumite culturi. 2. Sensul istoric are în vedere patrimoniul şi tradiţiile asociate unui anumit grup de oameni. 3.  Sensul  normativ  priveşte  componenta  normativă a conceptului, respectiv descrierea regulilor şi a normelor dintr-un anumit grup. 4. Sensul  psihologic se referă la acele  aspecte ale culturii aflate în  legătură cu învăţarea, rezolvarea de probleme şi cele legate de comportament. 5. Sensul structural evidenţiază elementele sociale şi organizaţionale implicate în noţiunea de cultură. 6. Sensul genetic se raportează la originea sau originile unei culturi.”Germanii față de francezi reconsideră termenul cultură ab initio ca și Kultur, adică Totalitatea activității creative a omului în sensul de civilizație.

Iată ce înseamnă kultur în germană: „Cultura este, în cel mai larg sens, tot ceea ce produce omul însuși, spre deosebire de natura pe care nu a creat-o și nu a modificat-o. Realizările culturale formează toate transformările unui material dat, cum ar fi tehnologia sau artele vizuale, dar și structuri intelectuale precum legea, moralitatea, religia, economia și știința. Conceptul de cultură a fost întotdeauna supus unei determinări din diferite părți de-a lungul istoriei. Conform acestui fapt, expresia în sine a vieții și spiritul temporal al unei epoci, statutul sau revendicarea anumitor clase sau opiniile științifice și filosofice antropologice se exprimă în el. Domeniul înțelesului său este corespunzător mare: se extinde de la o utilizare pur descriptivă la una prescrisă, dacă în cele din urmă revendicările care trebuie îndeplinite cu conceptul de cultură.” Cel mai mare filosof român din toate timpurile Constantin Noica a relevat importanța și condiționarea culturii în progresia națiunii române. Pentru Noica cultura însemna cunoaștere și cunoștință. Omul trăiește pentru a privi spre transcendent și cer, nu ca și ”femeia gârbovă” în jos spre stomac și imanent. Filosoful a surpins și a revelat calea de deschidere prin starea heideggeriană a devenirii întru Ființă că doar prin cultură se poate realiza. Noica a oferit românilor prin fecunditatea scrierilor sale singura cale – cultura – spre recunoaștere europeană și mondială și, nu în ultimul rând, spre veșnicie. „Astăzi nu mai putem spune: iubeşte şi fă ce vrei. Trebuie să spunem: cunoaşte şi fă ce vrei! (…) Cunoaşterea a pus într-adevăr pe om în intimitate cu lucrurile – într-o altă intimitate decât cea magică, mitică ori religioasă – şi atunci omul modern începe să facă ce-i place. Dacă vrea, face şi arme atomice. (…) Şi ce a ieşit din asta? A ieşit o lume care nu mai seamănă cu cea de până acum a bu­nului Dumnezeu. Nu mai e o lume a dragostei. Este una a cunoaşterii. S-a sfârşit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nostru, cea în care trăim şi se va trăi. (…) Fiinţa Domnului n-o puteţi cunoaşte şi n-au cunoscut-o nici marii Părinţi. Fiinţa lucrurilor încearcă s-o cunoască ştiinţa. Fiinţa ca fiinţă este de vreo 2.500 de ani lotul gândirii filosofice. (…) Vouă (clericilor – n.n.) vă e dată fiinţa omului. E datoria voastră să spuneţi despre om ceva mai adânc şi mai adevărat decât pot spune sărmana psihologie sau biata antropologie şi biata istorie. Se legaseră nădejdi de ştiinţele acestea, dar nici una din ele n-a putut arunca în om sondele pe care le-a aruncat teologia, cândva” (“Scrisoare către Rafail”, revista Prodromos, nr. 8-9 din 1968). Noica a subsumat cuvântul cultură din franceză într-o sinteză armonioasă cu termenul german ”kultur”, adică totalitatea activităților creative ale românilor. De aici trebuie să pornească revoluția renașterii culturale a românilor. În viitorul guvern ministerul culturii trebuie să devină cel mai important și cel mai finanțat dintre ministere, pentru că doar cultura ne oferă șansa resurecției și regenerării, precum și recunoașterea europeană și universală. Toți care activăm în domeniul cultural trebuie să devenim niște revoluționari în slujba promovării actului cultural. Doar cultural românii pot realiza ceea ce a visat și sperat Emil Cioran, să reușim prin starea de ființare să facem autentica ”schimbarea la Față a României”. Cultura în sens totalizator ne face autentici și puternici în universalitate. Un rol major în revoluția culturii române îl are astăzi Diaspora, această a Românei din afara granițelor statului român. Prevăd renașterea culturii române în Diaspora, unde fermentează și se plămădește viitoarea istorie a literaturii române. Prin cultură în termen noician ”depărtarea” devine astfel ”centrul” și ”miezul” lucrurilor întru devenirea în Ființa culturală a neamului românesc. Un nou Eminescu, Stănescu, Sorescu, Păunescu, Noica, Eliade, Cioran sau Preda se va naște în România de dincolo de granițele statului român, nu departe de țară, ci în ”miezul” lucrurilor în ”pământul făgăduit” al culturii române din Spania, Franța, Germania, Austria, Italia sau Canada. Prin revoluția culturală românească ”acolo” va deveni ”aici” și ”acum”. Asistăm la o schimbare a paradigmei culturale românești. În cultură suntem acasă, filocalic am putea spune, oriunde trăim, iar literatura română nu mai are granițe teritoriale. Cu adevărat Nichita Stănescu a fost profetic când a spus: ”Limba română este patria mea”. Pentru românii de pretutindeni în noua revoluție a devenirii spirituale cultura română este patria noastră a tuturora. Parafrazând același poet remarcabil și iubit putem spune: ”A trăi cultura română este o perpetuă duminică”. Cultura română trebuie să devină cel mai important festin al românilor, cea mai importantă sărbătoare promovată și sprijinită de instituțiile statului român. Cultura română în noua paradigmă social-culturală este viitorul și noul ”pământ al făgăduinței”, pentru toți românii inventivi și creativi. Cultura este viitorul. Noi, românii din Diaspora am înțeles asta.